La aproape o lună după Marea Unire, în numărul 47, de marți 25 Decembrie 1918 (7 Ian. 1919) al ziarului ROMÂNUL, care apărea la Arad, Tullia Bogdan face o minuțioasă analiză post-război a rolului jucat de femeie în conflagrația mondială.

Din articol reiese dezaprobarea față de determinarea femeilor în a avea un rol activ în conflictele armate. De asemenea sunt dezavuate ura și sălbăticia care au înrobit „sexul puternic" și care într-un fel sau altul au influențat un comportament similar doamnelor care în „acest spectacol, femeile secolului de cultură și lumină asistă din balcoane și ferestre, aruncă vorbe de ură și venin asupra trecătorilor nebănuitori, înjură și'ntrec sexul puternic în strigăte de satisfacție și mulțumire."

„Femeia și răsboiul.

Cu toate că istoria ne vorbește în toate epocile de fapte vitejești săvârșite de femei în cursul răsboaielor, totuși nu e tipul ideal al femeii cu pușca la umăr și sabia în mână. In epoca primitivă a desvoltării omului, femeia ducea aceiași luptă cu bărbații la care era în demnată și de forța brutală de care dispunea în măsura desăvârșită ca și sexul puternic.

In cursul veacurilor, prin toate prefacerile istoriei, în răsboaie mai mult de cât în luptele politice ale popoarelor se înregistează nume de eroine. Multe învingeri se datorează efectului miraculos, puterei de însuflețire inspirat armelor de cătră femei. Acestea și-au înscris numele cu litere nepieritoare în istoria lumii și popoarele le venerează memoria ca și a sfintelor."

Umanitatea femeii ca antidot uman la brutalitatea bărbaților

„Și totuși. Ori cât de sguduitoare și puternice ar fi faptele acestor eroine, în cursul răsboaielor tuturor timpurilor nu acesta este rolul binefăcător ce-a trebuit să-l îmbrățișeze femeia. Umanitatea a fost depusă în mâinile ei. Și nu poate fi rol mai nobil și sublim de cât acesta. Nici nu poate fi muncă mai binecuvântată. Răsboiul mondial ne-a demonstrat faptul ce-l constatăm cu adâncă mâhnire că răsboiul civilizației și-a culturei fiind, nu și-a ales mijloacele prin cari credea să ducă la biruință. N'a fost nicio diferență între armele moderne și cele ale răsboaielor secolilor trecuți, nu s'au deosebit popoarele veacului douăzeci de cele ale evului vechi atunci, când li s'a cerut să masacreze în masă armate, să devasteze populația, să stârpească tot ce-i viața în ținuturi întregi. Sunt păcate cari vor umbri pe veci vecilor așa zisa civilizație și cultură, cari vor rămâne memorabile pentru toate timpurile ce au să vie. Minți cristalizate de ură, după câți-vă ani ce vor trece, vor trebui să eternizeze toate păcatele săvârșite și să scrie paginile rușinoase ale acestui masacru al popoarelor culte.

[citeste si]

Va trebui evidențiată munca uriașe a femei și din cursul acestui răsboi. Ne place să știm sexul slab acolo unde se cere ajutor uman brutalității săvârșite de sexul puternic, și să-i știm mâna mângăitoare care alină suferințele celor sfâșiați masacrați de forța brutală care nu cunoaște milă. S'a vorbit mult, cu mai mult ori mai puțină seriozitate despre regimente de femei, cari sau organizat în vederea luptelor în șirul soldaților. S'au angajat femei pentru lupte în tranșee, au învățat să mânuiască pușca, să sloboadă obuze. S'a vorbit de ele, și s'au inițiat aproape în șirul tuturor popoarelor. Laudă lor însă, nu s'au validat. Și asta o constat cu profundă mulțumire și adâncă satisfacție. A fost mai uriașe munca binecuvântată ce-au dus-o acolo unde le-a fost adevărata destinație. Gestul umanității nu poate fi depus în mâini mai competente de cât în cele ale femeilor de ori ce neam și lege."

Femeia să fie evidențiată ca binefăcătoarea și împăciuitoare

„Un nobil îndemn, care ar fi trebuit dela începutul încăierării să se stăpânească pe sufletele feminine trebuia să fie cel al atenuării urei și-a sălbăteciei care s'a stăpânit cu forță elementară și-a robit cu desăvârșire sufletele sexului puternic. Acest curent pacnic foarte slab reprezintat de puținele fracțiuni feminine ale tuturor țărilor beligerante au fost parte amuțite de cenzură, parte sufocate de masele cari ridicau altar răsbunării și urei.

La romani și femeile asistau la spectacolele din arene și cu acelaș deliciu sufletesc fluturau batiste și aclamau sfâșierea răufăcătorilor de cătră fiarele sălbatice. Era petrecerea și priveliștea de predilecție a amândurora sexe și arenele gemeau de lumea ce alerga nebună să-și desfăteze sufletul în aceste scene de-o sălbăticie demnă de timpurile acele.

Astăzi? Nu mai sunt arene, și nu răufăcătorii sunt condamnați să fie sfâșiați în bucăți. Sânge de om pacinic a îngrășat pământul de ani de zile și după oameni fără vine se face vânătoare ca după căprioarele ce fug speriate de groaza omului care vine. La acest spectacol, femeile secolului de cultură și lumină asistă din balcoane și ferestre, aruncă vorbe de ură și venin asupra trecătorilor nebănuitori, înjură și'ntrec sexul puternic în strigăte de satisfacție și mulțumire. Poate că nici fluturările de batiste și isbucnirile de entusiasm nu lipsesc, gest al mulțumirei sufletești ce le trezește spectacolul de stradă.

Veacurile întregi au făcut oare un pas în cultura sufletească? Dimpotrivă. In arenele romane răufăcătorii erau condamnați să fie sfâșiați de fiare.

*

Când pacea și liniștea va stăpâni pe suflete, va fi și aceasta o pagină rușinoasă a cărții cernite în care va fi descris răsboiul care a sălbătecit oamenii. Cu cât mai demn și nobil ar fi ost, femeia să fi putut fi evidențiată ca binefăcătoarea și împăciuitoarea spiritului de dușmănie ce-a provocat masacrul ce nu s'a sfârșit încă.

Tullia Bogdan "

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News