Ce beneficii au energizantele şi apa vitaminizată
Un studiu realizat recent relevă aspecte intersante cu privire la energizante și apa vitaminizată.
Un studiu realizat de cercetătorii de la University of Toronto şi Ryerson University, Canada, asupra unor băuturi la modă precum energizantele, apa vitaminizată şi diferite specialităţi de sucuri, a dus la concluzii interesante. Astfel, în ciuda a ceea ce sugerează producătorii, aceste băuturi aduc prea puţine beneficii sau niciunul în ceea ce priveşte aportul de nutrienţi necesari organismului, scrie Science Daily.
Cercetătorii au studiat conţinutul de micronutrienţi din diferite tipuri de băuturi energizante, ape vitaminizate şi specialităţi de sucuri vândute în magazinele canadiene şi au constatat că acestea prezintă adesea un conţinut mult îmbogăţit în anumiţi nutrienţi, până la niveluri care depăşesc cu mult necesarul de asemenea nutrienţi al organismului.
Pe ambalajele băuturilor respective sunt deseori inscripţionate mesaje în care se afirmă că nutrienţii din băutura respectivă ar avea proprietăţi antioxidante şi ar întări sistemul imunitar, ba chiar ar îmbunătăţi performanţele şi bunăstarea emoţională.
Adaosurile cel mai des întâlnite sunt vitaminele B6, B12, C şi niacina. Dar, cu excepţia vitaminei C, tinerii adulţi din Canada – grupul de consumatori vizat în primul rând de producătorii acestor băuturi – consumă deja cantităţi suficiente din aceste vitamine, prin alimentaţia lor obişnuită.
Citește și: Red Bull plătește 10$ fiecărui consumator, pentru reclamă mincinoasă
Prin urmare, spun cercetătorii, în ciuda reclamei, consumatorii obţin beneficii nutriţionale foarte mici sau egale cu zero de pe urma consumului acestor băuturi, iar actuala legislaţie nu-i încurajează pe producători să adauge nutrienţi diferiţi, care ar putea corecta realmente anumite carenţe nutriţionale în rândul populaţiei.
Rezultatele cercetărilor au fost publicate în jurnalul Applied Physiology, Nutrition, and Metabolism.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News