Resursa critică din România ce necesită mare atenție! Lucaci (ANAR): De asta depinde nivelul de trai al unei naţiuni

Directorul general a Administraţiei Naţionale 'Apele Române' (ANAR), Sorin Lucaci, a vorbit despre o resursa critică din România, de care depinde nivelul de trai și starea de bine a unei națiuni.
Apa devine pe zi ce trece o resursă critică a cărei protejare şi gestionare sustenabilă sunt esenţiale pentru viitorul nostru comun, a declarat, luni, la evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Apei şi Zilei Mondiale a Meteorologiei, directorul general a Administraţiei Naţionale 'Apele Române' (ANAR), Sorin Lucaci.
”Această zi are o însemnătate deosebită pentru noi, cei care veghem asupra resurselor de apă. Celebrul explorator şi oceanograf Jacques-Yves Cousteau spunea 'Apa, deşi aparent abundentă, este una dintre cele mai fragile şi preţioase resurse ale planetei noastre, în contextul schimbărilor climatice din ce în ce mai imprevizibile'. Această afirmaţie capătă, astăzi, o greutate aparte. Apa devine pe zi ce trece o resursă critică, a cărei protejare şi gestionare sustenabilă sunt esenţiale pentru viitorul nostru comun.
Tema aleasă de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru acest an - 'Conservarea gheţarilor' - subliniază, din păcate, o realitate îngrijorătoare: pe măsură ce planeta se încălzeşte, gheţarii - apa în stare solidă de agregare - se restrâng într-un ritm alarmant, provocând dezechilibre majore în ciclul hidrologic. Această topire accelerată provoacă direct sau indirect, inundaţii, secete, alunecări de teren, creşterea nivelului mării, cu impact devastator asupra comunităţilor umane, ecosistemelor şi sectoarelor economice”, a declarat Lucaci.
Strategii durabile de gestionare a resurselor de apă, la nivel naţional
”În faţa acestor provocări, Administraţia Naţională 'Apele Române', împreună cu Administraţiile Bazinale de Apă' şi-au asumat misiunea de a dezvolta şi implementa strategii durabile de gestionare a resurselor de apă. Procesul de actualizare a planurilor de management a bazinului hidrografic şi planurilor de management al riscului la inundaţii pentru perioada 2028-2033 este deja în desfăşurare, cu un prim pas important, reprezentat de publicarea calendarului şi programului de lucru privind participarea publicului.
Acest document, disponibil pe site-urile ANAR şi ale administraţiilor bazinale pentru o perioadă de şase luni, reflectă dorinţa noastră de a implica activ toate părţile interesate în elaborarea unor politici eficiente şi incluzive. Specialiştii noştri evaluează constant starea cantitativă şi calitativă a corpurilor de apă şi analizează presiunile exercitate de activităţile umane asupra acestora. Prin aceste demersuri continuăm să prevenim poluarea, să limităm supra-utilizarea şi să protejăm integritatea resurselor. Starea de bine şi nivelul de trai al unei naţiuni depind în mod direct de modul în care îşi gestionează şi protejează resursele de apă”, a declarat oficialul ANAR.
ANAR şi Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au organizat, luni, evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Apei şi Zilei Mondiale a Meteorologiei, organizat sub patronajul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
Foto Crișan Andreescu
23 martie - Ziua Mondială a Meteorologiei
Pe 23 martie sărbătorim Ziua Mondială a Meteorologiei, ce aniversează înființarea Organizației Meteorologice Mondiale (OMM) în 1950, creată pentru schimbul de informații meteorologice între țări.
Meteorologia este o ramură a științelor atmosferice (care include chimia și fizica atmosferei), axată în principal pe prognoza meteo. Studiul meteorologiei datează de milenii, deși progresele semnificative în domeniul meteorologiei nu au început decât în secolul al XVIII-lea.
Termenul de meteorologie a fost utilizat pentru prima dată în 340 î.Hr. în cartea Meteorologica a filosofului grec Aristotel, considerat întemeietorul meteorologiei.
Aristotel a creat acest cuvânt din termenul grecesc "meteoron", ce înseamnă "un lucru la înălțime". Aristotel l-a utilizat pentru a se referi la fenomenele naturale de pe cer. În această carte, el descrie modelele de bază ale ploii și ale mișcării soarelui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News