Ce au unii şi nu avem noi. Sau invers, dar nu trebuie să ne mândrim cu asta.
Desi criza este globala exista in estul Europei o tara fosta comunista care reuseste sa se tina pe linia de plutire si sa mai aiba si crestere economica . Este vorba despre Polonia si ne intrebam probabil, ce anume face diferenta ? Cum e posibil ca ei sa poata si noi nu? In definitiv, criza nu isi are sediul la Varsovia asa cum nu-si are sediul nici la Bucuresti - de acest lucru ne-a asigurat in direct, cu ceva timp in urma chiar presedintele Basescu - iata deci, inca o premisa comuna....
Diferenta o puteti constata la liderii celor doua tari, mai precis la atitudinea lor. Imaginile de mai sus il prezinta pe fostul presedinte polonez Lech Kaczynski vorbind la televiziunea nationala despre ce au facut ei in relatia cu Uniunea Europeana. El le vorbea polonezilor despre presiunile pe care tarile europene mai mari le-au facut pentru ca Polonia sa accepte anumite solutii, "dar noi am reusit sa obtinem toate articolele importante pentru Polonia".
Va amintiti ca vreun presedinte al Romaniei sa fi rostit o fraza asemanatoare? Dar de clasica "nu ne lasa UE " , des folosita de oficialii romani atunci cand erau intrebati de ce nu iau anumite decizii logice la prima vedere, va amintiti?
Kaczynski vorbea si despre faptul ca Polonia a obtinut posibilitatea de a bloca deciziile proaste pentru tara lui , vorbea despre solidaritatea energetica "pentru a ne proteja de santaj ". Un lider al unei tari din Est, membra a Uniunii Europene evoca intr-un discurs public ideea de santaj energetic dar prezenta cetatenilor si masurile pe care le-a luat ca sa evite efectele...
Liderii nostri ce masuri au luat? I-ati auzit vorbind public despre acest lucru vreodata? Sau s-au multumit sa arunce in fata camerelor de luat vederi expresii de tipul "Marea Neagra lac rusesc" care dau bine pe la urechile unora dar au efecte dezastruoase in practica ?
Kaczynski mai obtinuse ceva pentru Polonia: pastrarea prioritatii legilor interne in fata celor europene. Stim foarte bine ca la noi chiar prin Constitutie este inscris exact pe dos, legile UE au prioritate, prin urmare diferenta intre noi si polonezi este din acest punct de vedere majora!
Fostul lider de la Varsovia le mai spunea cetatenilor sai ca nu tot ce este in UE e neaparat bun si pentru Polonia , vedeti pe larg in film despre ce anume este vorba si aveti posibilitatea sa comparati cu situatia de la noi... Apropos, a indraznit vreodata un sef de stat roman sa faca o asemenea afirmatie? Dar sa mai ia si masuri pe care sa le prezinte public, intr-un discurs televizat adresat natiunii?
Tragem linie, adunam si constatam ca polonezii si-au proiectat cu totul altfel relatia lor cu UE, au avut cu totul alte pozitii in 2007 atunci cand se vorbea despre constitutia Europeana, nu s-au predat pe doi zloti si nu au vandut pe nimic resurse, le-au mai luat europenilor si 67 miliarde euro, au luat efectiv acesti bani nu doar au dat din gura la televizor, in campaniile electorale , ca o sa ia ei suma asta asa cum fac ai nostri.
In discursul fostului presedinte polonez puteti auzi numai lucruri si masuri concrete... Este o diferenta clara de atitudine intre ei si noi ca sa nu mai vorbim despre limbaj ca, doar nu l-ati auzit pe Kaczynski vorbind despre "pasarica" , "tiganca imputita ", "tonomate " sau "moguli".
De unde o posibila concluzie: intre ce li se intampla lor polonezilor si noua romanilor, diferenta o fac liderii !
P.S. Titrajul in limba romana nu ne apartine, asa apare materialul pe You Tube. Daca e greu de urmarit, parcurgeti textul in limba engleza si va veti lamuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News