Data publicării:

Ce ascund anunțurile de genul „vând apartament în bloc fără risc seismic”

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
apartament
apartament

Pe site-urile de imobiliare, foarte des vedem anunțuri de genul „vând apartament în bloc fără risc seismic”.

Dar ce înseamnă, de fapt, acest lucru? 

„Atenţie la anunţurile atractive „vând garsonieră în bloc fără risc seismic” care au inundat OLX-ul şi alte site-uri: NU există imobile fără risc seismic, ci doar imobile expertizate şi încadrate în clase de risc seismic/urgenţă, şi imobile cu riscul seismic necunoscut fiindcă nu au fost expertizate.

La un cutremur de 7+ grade majoritatea blocurilor vor rezista dar printre cele care se vor prăbuşi pot fi atât unele blocuri construite înainte de 1977, cât şi unele din 1977-1990, chiar şi unele de după 1990 construite haotic pentru profitul dezvoltatorului. A găsi un bloc rezistent e o loterie deoarece depinde de multe variabile: normele de proiectare, calitatea execuţiei, cum a fost întreţinut, pereţii sparţi şi infiltraţiile de apă în sol”, potrivit Hartablocuri.ro.

VEZI ȘI: Cu ce a fost înlocuit, în 2023, mitul „blocuri pentru securiști / Armată”

Cine a vizionat un apartament într-un bloc construit în perioada comunismului, probabil că s-a lovit de cazul în care vânzătorul i-a spus: „este bloc sigur, a fost făcut pentru securiști”. Sau „pentru Armată”. 

Cu siguranță ați auzit, atunci când ați mers să vizionați un apartament: „blocul acesta a fost destinat inițial Armatei”. Mitul este folosit de mulți proprietari atunci când vor să vândă un apartament construit în perioada comunistă. Sunt mulți care vor să acopere faptul că „nu au apă caldă și căldură” cu ideea că „da, domnule, dar măcar este bloc solid, făcut pentru Armată”.

În 2023, pentru blocurile construite în ultimii ani, s-a inventat un alt mit: „mitul fiul dezvoltatorului”. Adică atunci când oamenii merg să vizioneze un apartament într-un bloc nou, există unii agenți imobiliari care le spun: „e bloc bun, solid, stă și fiul dezvoltatorului aici. Vă dați seama dacă dezvoltatorul l-a lăsat pe fiul său să stea aici, ținând cont că putea locui oriunde... e clar bloc bun”. Dacă într-un bloc nou stă sau nu fiul dezvoltatorului... rămâne de văzut. Și oricum nu este așa de relevantă informația. Cert este că nu ar trebui să vă bazați pe mituri atunci când luați un apartament. Alte detalii sunt importante.

De exemplu, trebuie să cereți cartea tehnică. Dacă nu știți să o descifrați, puteți discuta cu un inginer constructor.

CITEȘTE ȘI: Care bloc cade primul la cutremur în România? - https://www.dcnews.ro/care-bloc-care-primul-la-cutremur-in-romania_904964.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel