Ce a zis ÎPS Teodosie despre viața de cuplu într-un filmuleț viral pe TikTok
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a vorbit pe TikTok despre căsnicie, într-o postare care a devenit virală.
„De astăzi ne găsim și pe tik-tok cu numele Arhiepiscopia Tomisului, unde IPS Teodosie și alți preoti și teologi ai Arhiepiscopiei Tomisului vă vor mărturisi scurt și la obiect învățături creștine. Doamne ajută!”, a anunțat Arhiepiscopia Tomisului într-o postare pe Facebook.
„Când doi soți sunt uniți de Hristos Dumnezeu în taina cununiei, ei nu mai sunt eu și tu, ci numai noi”, a spus ÎPS Teodosie într-o filmare care a devenit virală pe TikTok.
ÎPS Teodosie a declarat, joi, că este bucuros să colaboreze intens cu tinerii. „Sunt bucuros să colaborez intens cu tinerii pe TikTok, întrucât tinerii au cea mai mare nevoie de biserică, de păstori, de îndrumători. Vă voi fi aproape tuturor, pentru că tinerii sunt viitorul nostru şi au nevoie de lumină. Vă voi da lumină din lumina lui Hristos şi lumină din viaţa bisericii, care este maica neamului nostru românesc şi maica tuturor oamenilor de pe faţa pământului. Doamne ajută să colaborăm frumos, la mulţi ani, iubiţi tineri!", a transmis Arhiepiscopul Tomisului.
@arhiepiscopiatomisului #ipsteodosie #arhiepiscopiatomisului #invataturiortodoxe #invataturicrestine #invataturi #credinta #credintaindumnezeu #vorbeintelepte #rugaciune #???????? #casatorie ♬ Epic - Joystock
Citește și...
Zilele cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului 2022
Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, așa cum este cunoscut de către credincioși, începe pe 14 noiembrie și se termină pe 24 decembrie.
În Postul Crăciunului sunt multe zile cu dezlegare la pește, vin și untdelemn. Din cele 40 de zile de post, 14 sunt cu dezlegare.
Zilele cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului 2022 sunt:
luni, 21 noiembrie
sâmbătă, 26 noiembrie
duminică, 27 noiembrie
miercuri, 30 noiembrie
sâmbătă, 3 decembrie
duminică, 4 decembrie
luni, 5 decembrie
marți, 6 decembrie
sâmbătă, 10 decembrie
duminică, 11 decembrie
luni, 12 decembrie
marți, 13 decembrie
sâmbătă, 17 decembrie
duminică, 18 decembrie.
Rugăciune pentru Postul Crăciunului
Vă redăm, în continuare, o rugăciune despre care se spune că are mare putere în Postul Crăciunului:
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător.
Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici.
Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău.
Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine.
Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău.
Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească.
Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale.
Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentruTineîn necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News