Data publicării:

CCR, decizie protocoale. Arsene: Acțiuni de politică internă

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Ionel Arsene
Ionel Arsene

Preşedintele filialei PSD Neamţ şi al Consiliului Judeţean, Ionel Arsene, a salutat, miercuri, decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) privind protocoalele dintre Ministerul Public şi SRI, pe care a catalogat-o, într-o postare pe facebook, ca fiind "una istorică".

Liderul PSD Neamţ susţine că pe baza deciziei CCR, toţi cei care au fost cercetaţi, arestaţi sau condamnaţi "în urma acţiunilor ilegale ale statului paralel" se vor adresa instanţelor pentru a fi repuşi în drepturi.

"Decizia CCR confirmă faptul că SRI şi Parchetele din România - DNA, mai ales - au săvârşit adevărate acţiuni de poliţie politică, terorizând şi lovind cu intenţie în adversari politici sau în oameni de afaceri care nu au vrut să îşi predea firmele în mâinile noii securităţi. Democraţia din România a fost subminată grav de această adunare ocultă de procurori şi securişti, iar drepturile omului au fost constant încălcate. Cine au fost beneficiarii? Îi ştiţi foarte bine", a scris Ionel Arsene pe pagina sa de socializare.

Preşedintele PSD Neamţ a adăugat că, ani de zile, "dreptatea a umblat cu capul spart pe străzile României" şi că politica Guvernului în domeniul justiţiei este corectă.

"Dar lupta pentru dreptate nu s-a încheiat. Pentru a nu tergiversa repunerea în drepturi a celor care au suferit abuzurile sistemului ocult, Parlamentul şi Guvernul trebuie să interzică prin lege orice posibilitate de repliere a 'statului paralel' şi trebuie să facă dreptate tuturor, cât mai repede. Altfel, doar vom schimba bandajele de pe capul justiţiei. Dreptate până la capăt nu e un slogan, e o nevoie imediată. România trebuie să redevină un stat democratic în care libertăţile oamenilor sunt respectate", a mai spus preşedintele PSD Neamţ.

Vezi și: CCR, decizie protocoale. Vasii, soluție pentru deținuți: E cel mai apropiat mijloc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel