CCR, decizie despre VOTUL pentru moțiunea de cenzură. Scrisoarea lui Băsescu dă peste nas Opoziției!
Opoziţia a criticat decizia PSD de a supune la vot moţiunea de cenzură sâmbătă, 5 octombrie, în condiţiile în care parlamentarii vin la serviciu, de regulă, doar în primele trei zile ale săptămânii. Cu toate astea, o decizie a CCR dă dreptate PSD-ului.
Precendentul a fost creat chiar de fostul preşedinte Traian Băsescu, care în 2010 solicita Parlamentului ca o moţiune de cenzură să fie votată conform deciziilor CCR, adică în termen de maximum trei zile calendaristice de la prezentarea în plen.
Traian Băsescu atenţiona atunci că există două hotărâri ale Curţii Constituţionale potrivit cărora, pentru stabilirea termenului la care se dezbate o moţiune de cenzură, "nu se calculează pe zile libere", ci pe "zile calendaristice, în sensul că se include în termen şi ziua în care el începe să curgă şi ziua când se împlineşte...".
Scrisoarea adresată de preşedinte Parlamentului
„În virtutea atributiei de a veghea la respectarea Constituției și la bună funcționare a autorităților publice, prevăzute la art. 80 alin. (2) din Constituție, va atrag atenția asupra următoarei situații:
În dată de 7 iunie a.c., Guvernul și-a angajat răspunderea în față Parlamentului pe proiectele de lege care vizează măsuri de austeritate impuse de situația economică a țării. La dată de 9 iunie a.c., moțiunea a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului. Conform art. 113 alin. (3) din Constituție, moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la dată când a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere. Contrar acestei prevederi constituționale, Parlamentul a stabilit dezbaterea moțiunii în dată de 15 iunie a.c., la 6 zile de la prezentare.
Cu privire la modul de calcul al termenelor pe zile prevăzute de textele constituționale, Curtea Constituțională s-a pronunțat în jurisprudența să (Decizia nr. 233 din 10 decembrie 1999 sau Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010) stabilind că "sunt termene care privesc desfășurarea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice și, prin urmare, în măsură în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere". În dreptul public, termenele se calculează "...pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen și ziua în care el începe să curgă și ziua când se împlinește...".
În consecință, va solicit, în temeiul atribuțiilor constituționale pe care le am, respectarea procedurii stabilite de Constituție și de Deciziile Curții Constituționale sus-menționate.", se arăta în scrisoarea trimisă de fostul şef al statului celor doi lideri ai Parlamentului de la acea vreme.
Astfel, mutarea votului moţiunii de cenzură sâmbătă nu este ilegal, aşa cum afirma Victor Ponta, ci conform deciziilor CCR.
Cu toate astea, membrii opoziţiei au anunţat că nu au de gând să participe la şedinţa de plen convocată pentru 5 octombrie, pentru a nu se face cvorumul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News