Data publicării:

CCR a respins sesizarea PDL referitoare la comisia de anchetă privind referendumul

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ccr
ccr

Curtea Constituțională a respins sesizarea PDL referitoare la hotărârea Senatului de înfiinţarea a comisiei de anchetă privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Reprezentanţii PDL anunţaseră, imediat după ce Senatul a decis înfiinţarea comisiei, că va ataca respectiva hotărâre la CC, pe motiv că aceasta încalcă principiile democratice şi constituţionale, propunând ca legislativul să intre peste atribuţiile Ministerului Public.

 Senatul a decis, în 8 octombrie, înfiinţarea unei Comisii de anchetă privind activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012, propusă de senatori PSD şi PNL.

 Potrivit votului dat de senatori, din această comisie de anchetă vor face parte senatorii Georgică Severin, Toni Greblă, Ioan Chelaru şi Sorin Constantin Lazăr, propuşi de grupul PSD, Ioan Ghişe şi Cristian David, propuşi de PNL, Albert Almos, propus de grupul UDMR şi Vasile Nedelcu, nominalizat de UNPR.

 În cadrul dezbaterilor, liderul Grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a spus că senatorii democrat-liberali nu vor participa la votul pentru înfiinţarea acestei comisii, nu îşi vor desemna reprezentanţi şi că vor ataca la Curtea Constituţională o eventuală decizie în acest sens a Senatului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel