Data publicării:
Cazul bizar al navigatorilor din Constanța care își duc soțiile la detectorul de minciuni înainte de sărbători
„Navigatorii își testează soțiile înainte de sărbători!” Când am citit titlul, m-am uitat de două ori să nu fie știre Times New Roman.
Din păcate, informația este cât se poate de reală. Există navigatori, chiar sper că nu toți, așa cum scrie Replica Online, ziar din Constanța, care își duc soțiile la detectorul de minciuni pentru a vedea dacă i-au înșelat în timp ce ei erau pe mare. Mă abțin să-i calific pe acești „bărbați” în vreun fel, deși m-aș pricepe destul de bine să o fac. Însă revoltător mi se pare, ca soție, să accepți să mergi la testul poligraf. Atâta timp cât femeile dau drept bărbaților să le controleze viața până în cele mai mici detalii, verificate până la chiloți, nu cred că are de ce să ne mire că ei își arogă drept de viață și de moarte asupra lor și când le vine cheful le bat sau le ucid.
Știu că navigatorii câștigă bine și că poate nu toate soțiile lor au suficiente venituri încât să se întrețină singure, dar merită, pentru bani, să te înjosești în asemenea hal încât să mergi la detectorul de minciuni? Să lăsăm vrăjeala că dacă femeile nu au nimic de ascuns nu au de ce să se teamă. Nu despre asta este vorba. N-am citit inepție mai mare de mult timp. Nu le montează navigatorii și un GPS la intrare soțiilor? Mai simplu așa, nu?! Află în timp real unde umblă femeia.
Aaa, și încă o întrebare. Se testează și bărbații? Merg și ei la detectorul de minciuni pentru a vedea soțiile lor dacă le-au fost fideli? Sau navigatorii care stau pe mare trei, șase luni sau un an sunt niște sfinți care, atunci când opresc în porturi, se duc la biserică și pupă poala popii?
Desigur, eram ironică, dar cu tot respectul: nimeni, normal la cap, nu ar trebui să-și ducă soțul sau soția la detectorul de minciuni pentru niciun motiv. Dacă faci acest lucru este clar că ai o problemă mare și te mai poate ajuta doar psihologul. Sau psihiatrul.
Să nu se înțeleagă că ne luăm de toți navigatorii. Dar este suficient să fie și doi care fac așa ceva încât să tragem un semnal alarmă, deși presa locală scrie că există foarte multe cereri pentru testul poligraf din partea lor în această perioadă.
În fine, nu mai departe de astăzi, România a fost șocată de crima terifiantă, dinainte de Crăciun, din Vânju Mare unde un italian gelos a împușcat-o în cap pe femeia care-l părăsise. Despre acest caz citiți aici pe larg.
Povestea numelui
Nicio femeie nu ar trebui să se umilească în fața bărbaților. Dar atâta timp cât noi încă trăim în epoca în care femeile, când se căsătoresc, iau numele soților, nu cred că e cazul să avem așteptări prea mari. Chiar. De ce nu ne oripilăm că o femeie, după ce se mărită, trebuie să ia numele bărbatului? Care e faza? De ce trebuie să devină proprietatea lui Gigel? Desigur, nu e obligatoriu ca o femeie să ia numele bărbatului, dar femeia acceptă multe rahaturi. De ce n-ar merge încă unul? Renunță la tot de dragul animalului pe care l-a ales să fie tatăl copiilor ei și care, de cele mai multe ori, ajunge să o bată până îi sar ochii. Dar ce contează? Măcar pe stradă, când ies, dau bine. Vânătăile se ascund ușor. Pe stradă sunt doamna și domnul. În casă sunt doar cu ”ba pe-a mă-tii” în gură.
Dragi femei, până mamele își vor educa băieții să devină bărbați, reparați ceva la voi. Învățați și munciți astfel încât să nu depindeți de dobitoci și să așteptați să vă salveze vecinii.
Dragi femei, începeți de la nume. Nu mai renunțați la numele voastre! Păstrați-l și pe al vostru sau doar pe al vostru. De ce trebuie să vă cheme după bărbat în secolul XXI? Nu mai acceptați să fiți proprietățile bărbaților, nu mai acceptați să vă răstoarne masa în cap că nu ați pus voi suficientă sare în ciorbă. Sau mă rog, dacă acceptați, nu vă mai mirați că luați bătaie. La divorț, oricum vă cere numele înapoi.
Și nu mai acceptați să le faceți mâncare. Că nu mai sunteți sclave. Dar știu că nici să-i lăsați să moară de foame nu e prea creștinește. Încercați să le instalați aplicația Glovo. Mai departe, cum știu să vă bată, poate se descurcă să și tasteze să le vină ciorba acasă. Sau trimiteți-i la mamele lor. Pentru ciorbă.
Acest text reprezintă o opinie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News