Caz Skripal. Marea Britanie cere ajutor după otrăvirea cu noviciok
Regatul Unit i-a cerut Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) să-şi sporească asistenţa în ancheta privind moartea unei britanice care ar fi fost expusă agentului neurotoxic noviciok, a anunţat marţi organizaţia, al cărei sediu se află la Haga, relatează AFP.
Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice a primit o cerere din partea Regatului Unit luni în vederea extinderii asistenţei sale tehnice, a declarat OIAC într-un comunicat. Răspunzând cererii, OIAC va trimite o echipă de asistenţă tehnică pentru a supraveghea şi a colecta eşantioane suplimentare, a adăugat organizaţia.
OIAC a trimis la faţa locului o echipă în iulie, la cererea Londrei, pentru a determina în mod independent natura substanţei care a cauzat moartea unei persoane la Amesbury, în sudul Angliei.
Dawn Sturgess (44 de ani), mamă a trei copii, a murit pe 8 iulie după ce a fost expusă unei otrăvi conţinute într-un flacon de parfum găsit de prietenul său Charlie Rowley.
Cuplul a fost spitalizat pe 30 iunie într-o stare gravă la spitalul din Salisbury. Rowley a supravieţuit în cele din urmă otrăvirii, după trei săptămâni de îngrijiri medicale.
Poliţia britanică a confirmat între timp expunerea lor la noviciok, un agent neurotoxic pus la punct de către fosta URSS la sfârşitul Războiului Rece.
Regatul Unit a făcut o legătură între moartea lui Dawn Sturgess şi otrăvirea, la începutul lui martie, la Salisbury, cu noviciok a fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia. Otrăvirea celor doi a fost atribuită de către Londra Moscovei, care neagă orice implicare a sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News