Data publicării:

Câţi români sunt plătiți cu salariul minim pe economie

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Potrivit unor statistici, pe măsură ce salariul minim creşte forţat, ponderea celor retribuiţi la acest nivel se măreşte vertiginos în masa totală a angajaţilor. Datele indică grave distorsiuni pe piaţa muncii, potrivit capital.ro .

Conform unei cercetări statistice privind comportamentul firmelor pe piaţa muncii, realizat de Banca Naţională a României, în 2014, 58% dintre companii au afirmat că vor transfera în preţuri o majorare a salariului minim şi aproximativ 47% au declarat că vor limita recrutările viitoare. Răspunsurile erau previzibile, de vreme ce un salariu minim majorat în ritm alert scumpeşte forţa de muncă şi nu reflectă productivitatea.

„Creşterile succesive foarte agresive de salariu minim în ultimii ani şi cele intenţionate pentru anul următor pot crea o problemă, în primul rând, de competitivitate. Deja se instalează prea mult povara salariului minim. Este adevărat că salariul minim nu este prea mare, dar tot la fel de adevărat este că salariul mediu este foarte mic", declara în urmă cu două luni, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal. Costurile cu forţa de muncă reprezintă o treime din costurile totale ale companiilor. Deşi angajaţii par avantajaţi, în timp, majorarea salariului minim erodează întreaga economie pentru că guvernul nu poate creşte productivitatea prin simpla emitere a unei hotărâri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel