Data publicării:
Câți cetățeni ucraineni au intrat în România de la începutul războiului și până acum. Numărul este impresionant
Numărul ucrainenilor care au intrat în România din 10 februarie 2022, inclusiv în perioada pre-conflict, a trecut de 4,8 milioane, indică datele Poliţiei de Frontieră.
„În data de 01.07.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 376.600 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 96.700 de mijloace de transport, pe ambele sensuri”, a anunțat duminică Poliţia de Frontieră.
Pe sensul de intrare în România, au fost 199.764 de persoane, dintre care 19.587 de cetăţeni ucraineni.
Peste 4,8 milioane de ucraineni au intrat în România de la începutul războiului, până în prezent
Începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 01.07.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 4.813.419 cetăţeni ucraineni.
„În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere”, a transmis Poliţia de Frontieră.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii de frontieră au constatat:
- 53 de fapte ilegale (19 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 29.700 lei;
- bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 41.800 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 33 cetăţeni români din diferite motive legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News