Câte kg are criminalul de la Onești. Avocat: Chiar eu am întrebat în sala de judecată
Avocatul soției lui Gheorghe Moroșan, bărbatul care a luat ostatici doi muncitori, a spus ce greutate are acesta, în contextul în care mulți s-au întrebat cum a reușit o persoană de 68 de ani să doboare doi muncitori.
„A negat întotdeauna că ar fi intrat în casă și că ar fi contribuit într-un fel sau altul la imobilizarea celor doi oameni”, a spus avocatul Aureliei Moroșan, miercuri seară, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3.
„A spus, la un moment dat, că a văzut că soțul ei are ceva într-un buzunar de hanorac. Dar nu l-a întrebat ce are, pentru că, de multe ori, nu îi răspunde”, a adăugat avocatul. „Spunea că îl știe impulsiv, dar nu și-a imaginat niciodată că poate ajunge la stadiul în care să omoare doi oameni”, a mai zis acesta.
„Ea a susținut în permanență că nu a intrat cu el în apartament. Și nu poate să știe cum a reușit să-i imobilizeze”, a subliniat avocatul, făcând ulterior o precizare importantă: „Chiar eu am întrebat în sala de judecată cam ce greutate are soțul ei. Și are în jur de aproximativ 130 de kg. Destul de vânjos.”
VEZI ȘI: Cazul Onești. Avocatul soției, declarații despre coliere și ipoteza că femeia ar fi fost în apartament
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News