Data publicării:

Câte autorizații la incendiu au fost date și câte au fost cerute la nivel național în 2023. Avem și numărul unităților de turism care au acest act administrativ

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ISU București
Foto ISU București

După incendiul de la Ferma Dacilor, s-au ridicat mai multe întrebări.

Câte autorizații la incendiu au fost date și câte au fost cerute la nivel național? Câte spitale, școli, unități de comerț, unități de turism au autorizație la incendiu? Câte dintre acestea au cerut totuși autorizație la incendiu, dar nu au primit?

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ne-a transmis că, în 2023, au fost aproximativ 5.000 de solicitări pentru emiterea autorizației de securitate la incendiu. Jumătate din ele au fost emise, iar celelalte au fost respinse, dintre care aproape 500 pentru documentații incomplete.

Autorizația de securitate la incendiu este un act administrativ emis de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean sau București-Iflov. Acest document are rolul de a certifica că o construcție, o instalație tehnică sau alte amenajări îndeplinesc cerința securității la incendiu. Certificarea se obține în urma unor verificări pe teren și în urma unor verificări a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

„În primele 11 luni ale anului 2023, inspectoratele pentru situații de urgență județene/Bucuresti-Ilfov au primit 4.793 solicitări pentru emiterea autorizației de securitate la incendiu. În urma verificărilor în teren și/sau a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, au fost emise 2.591 autorizații, iar alte 2.202 solicitări au fost respinse, dintre care 449 pentru documentații incomplete.


În ceea ce privește numărul construcțiilor autorizate cu destinația de turism, îngrijire a sănătății (unități sanitare), învățământ și comerț, la nivel național situația obiectivelor este următoarea:


3.455 construcții cu destinația de turism;


588 constructii cu destinația de îngrijire a sănătății (unități sanitare) și alte 65 din aceeași categorie autorizate parțial (doar secții);

5.281 construcții cu destinația de învățământ (preuniversitar);


10.916 construcții cu destinația de comerț.


Nu toate obiectivele necesită autorizație de securitate la incendiu. Astfel, nu este necesară emiterea acestui act administrativ pentru:


construcții care nu intră sub incidența prevederilor HRG 571/2016,


construcții edificate înainte de implementarea reglementărilor privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și care nu au suferit modificări constructive sau schimbri de destinație, în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991.


De asemenea, inspectoratele pentru situații de urgență județene au publicate pe site-urile proprii lista clădirilor autorizate din punct de vedere al securității la incendiu”, a transmis ISU pentru DC News.

2. -imagine fara descriere- (cerere-isu_00870200.jpg)

3. -imagine fara descriere- (cerere-isu-2_14329300.jpg)

Patronul complexului turistic Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru, a decis, marţi, Tribunalul Prahova. Instanţa a respins ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţi, decizia fiind definitivă.

Astfel, Dinicu rămâne în arest preventiv, iar cei doi interpuşi prin care el administra complexul turistic- Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie rămân în arest la domiciliu.

Cei trei sunt acuzaţi de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

În urma incendiului de la Ferma Dacilor, opt persoane au murit carbonizate, fiind vorba despre cinci adulţi şi trei copii. Victimele au fost identificate pe baza probelor ADN. Printre ele se află şi unul dintre fiii lui Cornel Dinicu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel