Data actualizării:
Data publicării:

Cătălina Poiană (Colegiul Medicilor): Sistemul actual de asigurări de sănătate în România trebuie restructurat

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Cătălina Poiană (Colegiul Medicilor): Sistemul actual de asigurări de sănătate în România trebuie restructurat / Foto Pexels
Cătălina Poiană (Colegiul Medicilor): Sistemul actual de asigurări de sănătate în România trebuie restructurat / Foto Pexels

Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, a declarat luni, în cadrul unei dezbateri pe teme medicale, că sistemul actual de asigurări de sănătate trebuie restructurat.

„Trebuie să acceptăm cu toţi că sistemul actual de asigurări de sănătate în România trebuie restructurat. Trebuie să facem o diferenţă clară între sistemul de asigurări de sănătate şi sistemul de asigurări sociale. Trebuie să acceptăm că este nevoie de finanţare reală acum", a spus Cătălina Poiană.

Potrivit acesteia, este nevoie de reformă în sănătate şi de o evaluare a fiecărui spital, mai ales în Bucureşti, unde unităţile sanitare au fost implicate în lupta cu noul coronavirus.

„Fiecare dintre aceste spitale trebuie rapid evaluat şi făcute acele modificări la nivelul infrastructurii care pot să asigure în primul rând un act medical de calitate, siguranţa pacientului, dar în egală măsură şi a personalului medical. (...) În paralel cu această evaluare imediată a spitalelor, şi când spun acest lucru nu mă refer doar la instalaţia electrică din pereţii clădirilor vechi, aşa cum este şi institutul în care lucrez eu, nu mă refer doar la emanările de gaze şi utilizarea gazelor medicale, mă refer chiar şi la riscul seismic la care sunt supuse aceste instituţii, dintre care unele dintre ele sunt foarte vechi. În paralel cu această evaluare imediată şi cu măsuri care presupun siguranţa actului medical în spitalele din Bucureşti, cred că trebuie să avem curajul să facem o reformă în sănătate, o reformă adevărată în sănătate", a arătat, potrivit Agerpres, medicul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel