Predoiu, plângeri penale împotriva a trei miniștri pentru avionul prăbușit
Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a anunțat, miercuri, că va depune plângeri penale pentru neglijență în serviciu împotriva unor membrii ai Cabinetului Ponta, responsabili moral pentru decesul pilotului Adrian Iovan și al tinerei studente la Medicină, Aurelia Ion, după accidentul aviatic de luni din Munții Apuseni.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, iar miniștrii vizați de către liderul democrat-liberal sunt ministrul de interne, Radu Stroe, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, și ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.
“Avem un Guvern nu numai incompetent dar și asasin, responsabil de ceea ce s-a întâmplat în orele de după accident. Ministrul de interne, Radu Stroe, ministrul transporturilor, Ramona Mănescu, și ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu, sunt responsabili moral pentru pierderea de vieți omenești. Cineva trebuie să răspundă pentru încălcările legii”, a declarat Cătălin Predoiu, potrivit postării de pe blogul personal.
Potrivit celor afirmate de prim-vicepreședintele, ministrul Stroe era obligat de lege să organizeze imediat o celulă de criză la Ministerul de Interne, ceea ce ar fi determinat coordonarea echipelor de căutare și nu s-ar mai fi pierdut timpul prețios. "Ulterior, ministrul Stroe a adâncit drama prin declarații năucitoare, sfidătoare care reflectă nu numai lipsă de inteligență ci și lipsă de umanitate”, a mai acuzat Cătălin Predoiu.
El a continuat, adăugând și faptul că ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, avea obligația, conform legii, să coordoneze ROMATSA și să conducă un centru ministerial operativ pentru situații de urgență, iar ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, știa perfect de condițiile în care se desfășoară operațiunile legate de transplant și nu a făcut nimic.
Managementul politic, vinovat de tragedia din Munții Apuseni
Și premierul Victor Ponta a primit critici din partea liderului democrat-liberal, acesta susținând că președintele PSD a demonstrat din nou a fi un lider slab care “negociază politic, acceptă condiții politice, face trafic politic și livrează acari păuni în loc să își demită miniștrii incompetenți”.
Referitor la declarațiile liderului PNL, Crin Antonescu, Cătălin Predoiu a apreciat: “Există proceduri. Și când s-a dus la Guvern miercuri dimineață să își salveze prietenul Stroe a jignit memoria celor dispăruți”.
Totodată, Cătălin Predoiu susține că deși responsabilii Alianței încearcă să deplaseze culpa spre partea tehnică, de fapt managementul politic este cel vinovat pentru faptul că victimele accidentului aviatic din Munții Apuseni nu au putut beneficia de ajutor medical la timp, apreciind, de asemenea, că "România este grav expusă în cazul unui dezastru cu USL la putere”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News