Data publicării:
Cătălin Moroșanu, IMPRESIONAT de tatăl călăreț din Iași. GESTUL EXEMPLAR care ne lasă mască!
Luptătorul Cătălin Moroşanu a oferit noi detalii despre tatăl călăreț din Iași, care săptămâna trecută a mers cu calul spre maternitate pentru a-și vizita soția.
'Nu ne-a cerut niciodată nimic, s-a urcat pe cal și a făcut ce trebuia să facă orice bărbat pentru familia lui, iar asta ne-a mobilizat pe toți. Astăzi, Sergiu a dat o nouă dovadă de omenie, care m-a impresionat.
O parte dintre pachetele voastre (cele expediate pe adresa BZI) a ajuns la familia Ciobotariu. Primul lucru pe care Sergiu l-a făcut după ce și-a oprit strictul necesar și ce putea depozita în micuța lui încăpare pentru perioada următoare, a fost să doneze alte haine, jucării și alimente vecinilor săi care sunt la rândul lor în nevoie. “Dumnezeu mi-a oferit așa multe șanse, așa că, din puținul meu, pot oferi și altora care acum nu au nimic”.
În astfel de momente, Sergiu continuă să ne ofere exemple. Viața este ca un ecou până la urmă. Cu toții ați făcut o comunitate fericită, iar pentru perioada următoare au cele necesare. Și dacă ar fi vrut să păstreze toate lucrurile frumoase de la voi, nu are unde să le țină în acest moment. Momentan, are tot ce îi trebuie. Vă rog să păstrați pachete și pentru viitor, nu le trimiteți cu toții acum.
Sergiu vă mulțumește din suflet pe această cale, iar noi continuăm să luptăm pentru a-i împlini visul, acela de a avea o casă adevărată. Conturile lui Sergiu sunt următoarele:
RO50BRDE240SV35310842400 în lei
RO84BRDE240SV35311132400 în Euro
cu codul SWIFT: BRDEROBU
Pe ambele conturi, titularul este Ciobotariu Sergiu Ion.
Doamne ajută!' a scris Cătălin Moroșanu, pe pagina sa de Facebook.
Amintim faptul că luptătorul Cătălin Moroşanu a anunţat că va căuta soluţii pentru ca bărbatul din Iaşi care s-a dus cu calul la maternitate, pentru a-i duce mâncare soţiei sale în plină pandemie, să aibă o casă adevărată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News