Data publicării:
Bianca Drăgușanu a explodat la adresa lui Cătălin Măruță: Om viclean! NU mai merg NICIODATĂ în emisiunea lui / Trebuia să se ridice, să PLECE!
Cătălin Măruță a ajuns "la cuțite" cu încă o vedetă.
Cătălin Măruță stârnește controversă, după controversă și intră în polemici cu tot mai multe vedete din România. După Alexandra Stan, Alex Velea, Antonia și Ioana Ignat, a venit rândul Biancăi Drăgușanu să răbufnească la adresa prezentatorului TV.
Bianca Drăgușanu l-a acuzat pe Cătălin Măruță că nu are cuvânt și că principalul lui scop este să denigreze oamenii, de dragul ratingului și s-a declarat dezamăgită de prezentatorul de la PRO TV, după ce a fost invitată în emisiunea lui, de curând.
"Sunt dezamăgită, pentru că deși stabilisem cu una dintre producătoarele emisiunii dinainte despre ce vorbim și am subliniat faptul că are reclamații și lumea care a trecut pe la el m-a sfătuit să nu mă duc pentru că e un om pervers și viclean care tinde să te pună în posturi care te defavorizează, eu am fost de bună credință și am crezut că emisiunea va avea loc conform spuselor producătoarei', a declarat Bianca Drăgușanu pentru spynews.ro.
"M-am trezit încolțită. Nu voi mai accepta niciodată vreo invitație la acest personaj în emisiune"
În plus, Bianca Drăgușanu a explicat că nu va mai călca niciodată în emisiunea lui.
"Mi s-a zis că vom vorbi de evoluție, că va fi despre pozitiv, pe vibe bun și așa m-am dus, cu gândul că revăd un vechi prieten, însă m-am trezit încolțită de subiecte în care nu m-am regăsit, de întrebări tedențioase și am fost foarte dezamăgită și așadar și prin urmare nu voi mai accepta niciodată vreo invitație la acest personaj în emisiune", a mai spus ea.
Bianca Drăgușanu susține că a fost deranjată de subiectul abordat în direct, mai ales că prezentatorul a întrebat-o și dacă deține carte de muncă pentru tot ceea ce face și cum își câștigă banii.
"În concluzie, sunt foarte dezamăgită că deși am avut încredere în producătoarea emisiunii care m-a invitat și am avut încredere în el ca și om, cu care n-am avut niciodată vreo răfuială, deși repet am fost avertizată de mai multe persoane, că omul nu e ceea ce pare și te încolțește doar ca să facă rating. Se pare că n-am crezut și m-am trezit pusă în fața faptului împlinit, fiind pusă în iposteze aiurea, în fața unor mesaje ale unor hateri".
Am fost întrebată dacă eu lucrez cu carte de muncă, când la mine e totul transparent și evident că răspunsurile mele au venit pe măsura întrebărilor lui, dar mi s-a părut foarte aiurea să mă justific (..) Nu i-am înțeles atitudinea. Urât, foarte urât din partea lui", a completat vedeta.
Cătălin Măruță, reacție după acuzațiile Biancăi Drăgușanu
Cătălin Măruță a precizat că nu are de gând să continue acest scandal și a subliniat că e sătul de toate acuzațiile care i se aduc în ultima perioadă din partea vedetelor.
"Nu vreau să vorbesc despre asta. O să apară iar șoc. Ce am zis, ce am declarat… Nu mă interesează să comentez subiectul", a spus Cătălin Măruță..
Simona Sensual l-a reclamat pe Cătălin Măruță
Simona Sensual, fosta asistentă a lui Dan Capatos l-a reclamat pe Cătălin Măruță la CNA, pe motiv că el și invitații pe care i-a avut într-o emisiune au ironizat-o, după ce prezentatorul TV a dezvăluit că aceasta a început să picteze și că ar avea inclusiv o galerie de artă.
În ediția respectivă, Cornel Palade a fost provocat să numească un personaj din showbiz care, în opinia lui, nu ar trebui să apară pe micul ecran. Actorul a numit-o pe Simona Sensual și de aici au început ironiile la adresa ei. Vedeta susține că Măruță nu i-ar fi luat apărarea cum ar fi trebuit și că este interesat doar de rating.
Cătălin Botezatu îi ia apărarea Biancăi Drăgușanu
"Dacă a simțit că i s-a lezat imaginea trebuia să se ridice de pe scaun și să părăsească emisiunea. Eu așa am făcut, culmea, din cauza ei, la o altă emisiune tv. Nu e nevoie de mahalagisme, în astfel de situații", a declarat Cătălin Botezatu, pentru playtech.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News