Data actualizării:
Data publicării:

Cât de GRAV este dacă istoria se REPETĂ. Povestea infectării președintelui american din 1919

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Infectarea cu coronavirus a președintelui american Donald Trump vine la un secol de la pandemia de gripă spaniolă din 1918, când Woodrow Wilson a trecut printr-un scenariu similar.

Conform USA Today, fostul președinte american Woodrow Wilson a condus Statele Unite în Primul Război Mondial, însă a fost criticat vehement pentru modul în care a gestionat epidemia de gripă din 1918. „Sute de mii de americani au murit fără ca președintele Wilson să zică ceva sau să mobilizeze guvernul american pentru a ajuta populația civilă”, scrie istoricul Tevi Troy, specializat în istoria prezidențială a SUA.

Însă, în aprilie 1919, Wilson însuși a contractat boala, imediat după ce a ajuns în Paris pentru discuțiile de pace dintre „Cei patru mari”. Mai mulți din anturajul lui Wilson s-au infectat cu două luni înainte, incluzând-o pe fiica sa, Margaret. În mod public, totuși, președintele ar fi avut doar o mică răceală din cauza „vremii” din Paris, a transmis medicul său de atunci.

Într-o scrisoare care a devenit publică abia acum un deceniu, doctorul i-a scris unui prieten apropiat, pe 14 aprilie: „În ultimele două săptămâni, au fost zile în special dificile pentru mine. Președintele a devenit grav bolnav din cauza gripei, într-un moment în care întreaga civilizație părea să fie în echilibru”. La șase luni de la boală, Wilson a suferit un AVC care l-a lăsat parțial paralizat și orb cu ochiul stâng, luându-i capacitatea de a mai fi președinte. El a murit în februarie 1924, la trei ani după ce a părăsit Casa Albă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel