Data publicării:

Case cuprinse de flăcări. Pompierii din Brașov, în alertă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Zi aglomerată pentru pompierii brașoveni după ce mai multe case au fost cuprinse de flăcări. Intervențiile au fost dificile din cauza vântului puternic. 

În doar câteva ore, trei case au fost cuprinse de flăcări în județul Brașov. Pompierii au fost alertați prin sistemul unic de alertă 112 și au intervenit imediat pentru stingerea incendiilor. 

Intervențiile au fost dificile însă, din cauza vântului puternic. 

Pompierii brașoveni au intervenit în localitatea Comăna de Sus pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o casă de locuit. Două autospeciale de pompieri și o ambulanță SMURD au ajuns imediat la fața locului. 

Un alt incendiu a fost raportat la acoperișul unei case din localitatea Săcele, la o casă aflată în construcție. 

O intervenție mai dificilă a fost în localitatea Râșnov, acolo unde au fost trimise patru echipaje de pompieri, pentru a stinge incendiul ce se manifesta violent la o locuință. Conform reprezentanților ISU, a existat riscul propagării incendiului și la alte case de locuit, din cauza vântului puternic. 

Vezi și: 

Harghita: Localități fără curent electric, din cauza vântului

Dispute pro și anti vaccin. Ce spun studiile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel