Cartofii te ajută să slăbești, spun oamenii de știință
Ni se tot spune să evităm alimentele bogate în carbohidrați, cum ar fi cartofii și pastele. Dar oare chiar este cartoful duşmanul nr. 1 pentru siluetă?
Contrar a ceea ce s-a crezut până acum, oamenii de știință spun că amidonul din cartofi ar putea fi secretul pentru pierderea în greutate. Potrivit celor mai recente studii, cei care includ cartofii în meniu - care sunt denşi şi bogați în carbohidrați - se satură mai repede, iar asta i-ar împiedica să mai poftească la altceva după, scrie Daily Mail.
Cartofii conțin aproximativ 80 de calorii la suta de grame, de două ori mai mult decât alte legume cum ar fi morcovii și broccoli. Dar, deopotrivă, conțin și până la jumătate din caloriile pe care le au pâinea, pastele sau orezul atunci când sunt consumate în aceleași cantități.
Cercetătorii atenţionează, însă, că metoda de preparare a cartofilor este importantă. Astfel, consumul de chipsuri ar trebui evitat, deoarece prăjirea scade valoarea nutritivă a cartofului. Coautorul studiului, profesorul Candida Rebello, dietetician la Centrul de Cercetare Biomedicală Pennington din Baton Rouge, Louisiana, SUA, a declarat: „Oamenii tind să mănânce aceeași cantitate de alimente, indiferent de conținutul de calorii, pentru a se simți sătui. Mâncând alimente cu o densitate mai mare, care au un conținut scăzut de calorii, puteți reduce cu ușurință numărul de calorii pe care le consumați. Aspectul cheie al studiului nostru este că nu am redus cantitatea porțiilor de mâncare, ci am redus conținutul lor caloric prin includerea cartofilor în meniu. Mâncarea fiecărui participant la studiu a fost adaptată nevoilor calorice personalizate ale fiecăruia, dar, prin înlocuirea conținutului de carne cu cartofi, subiecţii s-au săturat mai repede și, de multe ori, nici nu apucau să termine de mâncat."
Cum s-a desfăşurat studiul
Cercetătorii au recrutat 36 de persoane supraponderale sau cu rezistenţă la insulină, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Pentru studiul de opt săptămâni, toţi participanții au mâncat 85 g de carne sau pește la prânz și cină, fie cu 57 g de cartofi, fie cu 57 g de legume fierte cu pâine, orez sau paste. Ambele diete au fost bogate în fructe și legume.
Cartofii au fost încorporați în prânz și cină, cu garnituri precum piure, felii coapte la cuptor și salată de cartofi. Rezultatele, publicate în Journal of Medicinal Food , sugerează că dietele au avut beneficii egale pentru sănătate, indiferent dacă oamenii au consumat cartofi sau leguminoase.
Cei care au mâncat cartofi au pierdut în medie 5,8 kg, în timp ce aceia care au mâncat fasole au pierdut doar 4 kg în decursul celor opt săptămâni. În schimb, ambele grupuri au cunoscut o îmbunătăţire a rezistenței lor la insulină. Profesorul Rebello a spus: „Am demonstrat: cartofii nu au un impact negativ asupra nivelului de glucoză din sânge. Mai mult, persoanele care au participat la studiul nostru au pierdut în greutate. Am arătat că un plan de alimentație sănătoasă poate avea opțiuni variate pentru persoanele care se străduiesc să mănânce sănătos, inclusiv specialităţi care au la bază cartoful."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News