Cartofi la cuptor cu caşcaval şi bacon, rețeta. Curcubeu pe cerul gurii!
Cartofii la cuptor cu caşcaval şi bacon reprezintă o rețetă perfectă pentru o masă în familie. Iată cum se prepară....
Ingrediente
- 1/2 kg cartofi albi
- 200 g caşcaval
- 100 g bacon
- 100 g unt
- sare şi piper
Cum se prepară
Curăţă cartofii, spală-i şi taie-i felii medii. Într-o oală cu apă, adaugă sare, iar atunci când fierbe adaugă cartofii. Când sunt gata, se scurg bine. Într-o tavă de cuptor, adaugă feliile de cartofi fierţi şi pune printre ei cubuleţe de unt, scrie clickpoftabuna.ro. Aşază şi feliile de bacon, apoi rade peste caşcavalul. Asezonează cu sare şi piper. Bagă tava la cuptor şi las-o 15-20 de minute la foc mediu, până când caşcavalul se topeşte şi devine auriu. Serveşte cu pătrunjel tocat mărunt ca fel principal sau ca garnitură pentru friptură de pui sau porc.
BONUS: Cartofi Carbonara
Ingrediente
1kg cartofi
150g carne de curcan
1 ceapă mică
300 ml smântână pentru gătit
100 g de parmezan
1 ou
sare și piper
pătrunjel tocat (opțional, pentru decorat)
2-3 felii de bacon
unt
Cum se prepară
Preîncălzește cuptorul la 200 grade Celsius. Unge o tavă cu unt. Se pun cartofii la fiert în apă fierbinte cu sare, după cum dorești: curățați, tăiați rondele, cubulețe sau chiar întregi. Se lasă 10-15 minute la fiert, în funcție de grosime.
ATENȚIE: nu trebuie să îi lași să se facă până la capăt.
Amestecă smântâna cu oul, parmezanul și asezonează cu sare și piper. Taie ceapa julien, pune-o la prăjit în unt. După ce devine ușor aurie și sticloasă pune curcanul tăiat cubulețe. Se lasă la călit puțin, cam până începe să se simtă aroma cărnii fripte de curcan. Separat, dacă vrei, pune la projit niște bacon tăiat mărunt.
Scurge cartofii de apă, taie-i dacă nu i-ai tăiat de la bun început. Pune-i în tavă, toarnă sosul și presară deasupra bucățile de curcan ușor fripte. Amestecă ușor toate ingredientele. Presară pătrunjel pe deasupra. Dă la cuptor până se rumenește ușor – circa 30 de minute. După 15 minute, redu la jumătate focul. S-au făcut când cartofii s-au pătruns.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News