Carmen Dan, înțepătură pentru Ponta: Sunt convinsă că aveați cunoștință despre situație
Ministrul Carmen Dan i-a răspuns lui Victor Ponta după ce fostul premier i-a cerut să suplimenteze numărul polițiștilor de la punctele de control ale aeroportului.
"Domnule Victor Ponta, vă răspund tot într-o manieră publică, pentru că știu că există un interes mare al cetățenilor față de situația din Aeroportul Otopeni. Așa cum bine știți, MAI a fost tot timpul deschis pentru găsirea unor soluții de fluidizare a activității de control din punctele de trecere a frontierei, inclusiv din Aeroportul Otopeni.
În sensul acesta, față de acum 2 ani, când sunt convinsă că aveați cunoștință despre situație, din poziția de premier, acum, împreună cu administratorul aeroportului, s-a reușit suplimentarea numărului de filtre destinate controlului la frontieră, dublându-se, practic, numărul acestora. În plus, s-au alocat suplimentar 80 de polițiști de frontieră.
[citeste si]
E bine de știut că alți 50 de polițiști de frontieră în plus, sau și mai mulți, nu ar rezolva situația, atâta timp cât nu vor fi identificate spații suplimentare destinate controlului. Acum folosim la maxim infrastructura existentă.
Tocmai de aceea, împreună cu colegii din Guvern am realizat o evaluare a necesarului de extindere a infrastructurii din punctele de trecere a frontierei, iar pentru Otopeni ar fi nevoie de 20 de filtre în plus pe sensul de intrare și de încă 20 pe sensul de ieșire.
Deci, vorbim practic de o dublare a filtrelor de control, în condițiile în care acum există câte 20 de filtre pe fiecare sens, iar acest lucru s-ar putea realiza în condițiile în care s-ar identifica spațiul necesar", i-a scris Carmen Dan lui Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News