Data actualizării:
Data publicării:

Carmen Dan – Dumitru Coarnă, CEARTĂ în DIRECT. "Eu nu v-am întrerupt"

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Duminică seară, în emisiunea jurnalistei Andreea Sava, de la Antena 3, a existat un schimb de replici între ministrul Carmen Dan şi Dumitru Coarnă, președintele SNPPC. 

„Am pus la dispoziţia poliţiştilor o adresă de e-maill, special pentru ei. Am primit deja peste o sută de propuneri de îmbunătăţire a statutului poliţistului. Aceste anomalii, din punctul meu de vedere, se vor rezolva. Trebuie să le facem cu calm, fără patimă, fără nervozitate", a spus, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Carmen Dan.

„Ne dorim să înţeleagă că îi vrem în sistem, îi dorim. E o lege în beneficiul lor, o lege discutată, dezbătută. Vreau să vă mai spun ceva: în 2016, am avut ieşiri din sistem cu pensionare în jur de 12.500. Eu nu-mi amintesc ca anul trecut să se fi sesizat cineva şi să fi existat atât de pătimaş o discuţie în spaţiul public", a mai spus ministrul.

Ulterior, Dumitru Coarnă a punctat: „Eu nu sunt pătimaş. Eu sunt doar responsabil şi atât."

Coarnă a spus că este vina ministrului că ordonanţa de pensionare se aplică când sunt nevoi generale. Acesta spune că mulţi au cerut să iasă la pensie, însă ministrul nu trebuia să le aprobe cererile.

Ministrul a explicat că, printr-o ordonanţă adoptată anul trecut, s-a introdus un mecanism prin care un angajat al MAI poate opta pentru pensie înainte de a împlini 47 de ani. "În mod normal, conform Legii pensiilor militare din anul 2015, vârsta de pensionare nu ar putea să fie mai mică de 47 de ani. Avem însă un act normativ, vorbesc de Ordonanţa 21 din 2016, care modifică nu legea pensiilor, ci Statutul poliţistului, prin care s-a introdus un mecanism prin care angajatul, dacă i se desfiinţează postul, sau se reorganizează unitatea unde lucra, putea refuza orice altă funcţie şi putea alege să iasă din sistem cu drept de pensie, asociind această posibilitate de a avea o pensie cât salariul sau chiar mai mare. Evident că oamenii aleg să plece din sistem la pensie decât să opteze pentru un alt loc de muncă în sistem", a spus Carmen Dan. Guvernul pregăteşte modificarea Statutului poliţistului, pentru a corecta prevederile ordonanţei de anul trecut.

Discuţia a degenerat la un moment dat. "Eu nu v-am întrerupt, doamna ministru". Ministrul a spus: "Vreau să punctez...", imediat, Coarnă a replicat: "Lăsaţi-o să puncteze!".

În continuare, fiecare încerca să-şi spună punctul de vedere. La un moment dat, Coarnă a întrebat: „Câte teme trebuie să abordeze doamna ministru? Toate temele i le lăsaţi ei? Haideţi să echilibrăm."

Amintim că, recent, Dumitru Coarnă s-a dezlănțuit la adresa ministrului de Interne, Carman Dan, după declarația acesteia potrivit căreia liderul sindicatelor polițiștilor are tot timpul ușa deschisă la Ministerul de Interne, dar acesta ar avea și un limbaj dublu.
 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel