Carmen Avram, în Parlamentul European. Ce vrea să facă pentru români: Merită
Carmen Avram vrea să lupte în Parlamentul European pentru ca România să beneficieze de mai multe fonduri pentru agricultură.
„Unul dintre motivele pentru care m-am alăturat echipei PSD este și pentru că nu mai vreau ca românii să consume legume de import, acest lucru trebuie să înceteze. Voi lupta să îi pot ajuta pe fermierii noștri să-și crească producția de legume și să vedem pe tarabe și rafturi, produse românești naturale.
Încă din 2016, PSD a venit în sprijinul cultivatorilor de roșii, dezvoltând un program de subvenții, iar rezultatele vorbesc de la sine. Anul trecut, 151 milioane de lei au ajuns la 16.000 de fermieri muncitori din întreaga țară, dintre care, 757 au fost tineri care s-au întors din străinătate ca să-și facă un rost aici. Cu acești bani, au fost cultivate 65.000 de tone de roșii românești, proaspete și sănătoase.
Vreau să avem pe tarabe, în aprozare și supermarketuri cât mai multe roșii românești, vreau ca și copiii de azi să simtă gustul copilăriei noastre și să se bucure de roșii naturale produse la noi în țară, și nu de produse injectate, transportate mii de kilometri, care pe lângă faptul că nu au niciun gust, au și o valoare nutritivă scăzută.
Pentru asta, trebuie să fim alături de fermierii noștri, să le punem la dispoziție bani și oportunități pentru a investi, a se dezvolta și a putea să crească și să prospere, ca să putem mânca cât mai multe legume sănătoase.
Voi lupta în Parlamentul European ca România să beneficieze de mai multe fonduri pentru agricultură și să nu mai existe discrepanțe față de statele din Vest în ceea ce privește banii alocați fermierilor.
Agricultura românească merită mai mult, copiii noștri merită mai mult, iar PSD este singurul partid care poate lupta ca România să obțină maxim de beneficii de la Uniunea Europeană”, a scris Carmen Avram pe Facebook.
Carmen Avram este numărul doi pe lista PSD la alegerile europarlamentare din mai 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News