Data actualizării:
Data publicării:

Carmen Avram, avertisment DUR: Trebuie să ne învățăm lecția!

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Europarlamentarul Carmen Avram a vorbit despre pandemia de COVID-19 în România, în cadrul evenimentului "Politicile publice: cauză sau soluţie pentru criza medicamentelor", organizat de DCMedia Group, prin DCNews.ro, DCMedical.ro și DCBusiness.ro.

"Cred că e momentul tinerilor, mai ales pentru faptul că această criză, această pandemie îi afectează mai puțin, își revin mult mai repede. Pe plan mondial, nu au existat victime în rândul tinerilor și asta este încurajator și cred că acesta ar putea fi un moment de care să profite și să poată contribui, după puterile lor, inclusiv pentru donarea de sânge, pentru a trece mai ușor cu toții prin această criză.

După aceea, cred că statul român are obligația să ia foarte în serios sistemul de sănătate, să nu mai avem miniștri de finanțe care spun că sănătatea nu este o prioritate, să ne învățăm lecția, să reconstruim sistemul medical de la noi. Salariile sunt acum mari, trebuie investit în el masiv să ni se întoarcă și cei care au plecat în străinătate, pentru care această criză ar putea să fie de asemenea un semnal și să-i vedem revenind acasă în număr cât mai mare", a declarat Carmen Avram, în cadrul evenimentului "Politicile publice: cauză sau soluţie pentru criza medicamentelor".

Tinerii și statul român au acum șansa lor

"Deci tinerii au în acest moment șansa lor, statul român are șansa lui de a reclădi acest sistem, pentru că și dacă ieșim și o să ieșim din această criză, ea nu va fi ultima. Ea ne arată că planează deasupra noastră permanent, se cercetează enorm, mai ales că există mii de viruși. Trebuie să fim pregătiți și să ne învățăm lecția din ceea ce ni se întâmplă acum", a adăugat Carmen Avram. 

 Vezi aici întreaga dezbatere:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel