Data publicării:
Care este diferența dintre codul IBAN și numărul de cont. Nu trebuie confundate!
Tu știi care este diferența dintre codul IBAN și numărul de cont? Nu înseamnă același lucru, deși ai fi tentat să crezi asta. Nu trebuie să le confuzi!
Ce este codul IBAN
Fiecare cont curent are un număr unic de identificare, format din 24 de caractere. Acesta este denumit cod IBAN (Internaţional Bank Account Number), el fiind recunoscut la nivel internaţional.
Primele două caractere ale codului IBAN reprezintă indicativul țării. Pentru România, codul IBAN începe întotdeauna cu RO. Caracterele 3 și 4 reprezintă două cifre generate după un algoritm special. Următoarele 4 caractere (caracterele 5-8) reprezintă indicativul băncii la care este deschis contul (4 caractere). Următoarele 16 caractere (9-24) sunt cifre și litere generate de un algoritm special.
Vezi și: Cum afli codul IBAN. Este foarte simplu!
Care este diferența dintre codul IBAN și numărul de cont
Codul IBAN este introdus pentru a facilita efectuarea plăţilor interbancare. El permite identificarea beneficiarului plăţii, chiar dacă plătitorul nu specifică niciun alt detaliu cu privire la contul unde trebuie să ajungă banii.
Codul IBAN nu trebuie confundat cu numărul de cont, atribuit intern de bancă. Acest număr de cont este recunoscut doar de către sistemul informatic al băncii respective şi nu se utilizează de client pentru a face plăți sau încasări, potrivit conso.ro. De exemplu, dacă trebuie să încasăm o sumă de bani în cont, trebuie întotdeauna comunicat persoanei care face plata doar codul IBAN al contului propriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News