Caraş-Severin: Tinerii reşiţeni, informaţi despre importanţa votului pentru PE în campania 'Votează pentru viitorul tău'
Universitatea 'Eftimie Murgu' din Reşiţa găzduieşte, vineri, o întâlnire a liceenilor şi studenţilor reşiţeni cu un reprezentant al Biroului de legătură al Parlamentului European în România, în cadrul campaniei 'Votează pentru viitorul tău', iniţiată de asociaţia Nevo Parudimos în parteneriat cu Liga Studenţilor din UEMR.
'Campania are ca scop conştientizarea în rândul tinerilor, în primul rând, a importanţei votului, ca şi decizie pe care ei o pot lua în ceea ce priveşte viitorul lor. Din pulsul resimţit din întâlnirile precedente din cadrul campaniei, tinerii nu erau foarte lămuriţi de rolul şi importanţa votului pentru Parlamentul European, mai importantă simţind importanţa alegerilor locale sau cele de la nivel naţional.
Însă, România fiind membră a Uniunii Europene, este clar că ceea ce se întâmplă şi se decide la Bruxelles şi Strasbourg ne influenţează în mod nemijlocit', a declarat prorectorul Universităţii 'Eftimie Murgu' din Reşiţa, Christian Chioncel. Astfel, se speră ca şi prin intermediul acestei acţiuni tinerii să conştientizeze importanţa şi puterea pe care o au atunci când merg la vot. Pentru aceasta, au fost create parteneriate cu toate liceele din Reşiţa, dar şi cu universitatea reşiţeană.
'Voi face o prezentare despre Uniunea Europeană pentru elevi şi studenţi, prezentare relativ anecdotică despre cum funcţionează UE, pentru a le arăta acestora că această organizaţie nu este ceva îngrozitor de complicat, ci este o organizaţie care poate fi înţeleasă, pentru care merită, totuşi, să luptăm', a afirmat Mihai Roşioru, din partea Biroului de legătură al Parlamentului European în România. Întâlnirea se va încheia cu o sesiune de discuţii şi întrebări, unde se va discuta deschis despre nelămuririle pe care elevii şi studenţii participanţi le au pe acest subiect. Manifestarea a fost organizată în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului dedicat Zilei Europei - 9 Mai 2019, sub egida 'Dezbat Europa'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News