"Experienţa anilor trecuţi a dovedit faptul că la începutul sezonului estival se aglomerează ghişeele Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin care emit carduri europene de asigurări de sănătate. Asiguraţii care au planificat să îşi petreacă concediile în statele Uniunii Europene ni se pot adresa pentru emiterea acestui act în aşa fel încât să nu se ajungă la aglomeraţie inutilă. În primele patru luni ale anului am emis 1.219 certificate provizorii înlocuitoare ale cardurilor europene de asigurări de sănătate, iar în luna aprilie a anului curent - 439 de astfel de acte. Se poate remarca deja creşterea preconizată în numărul solicitărilor", a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă remis marţi, AGERPRES, preşedintele - director general al Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, ec. Sergiu Cătălin Andreş.
Emiterea acestui tip de document este gratuită, iar eliberarea lui se face la cererea persoanei asigurate, pentru deplasări scurte în afara graniţelor României şi este valabil numai pe teritoriul statelor membre UE.
Cardul european de asigurat nu este obligatoriu, iar trecerea frontierei nu este condiţionată de prezentarea acestuia. Acest act conferă dreptul de asistenţă medicală de urgenţă necesară în cursul unei şederi temporare într-un stat membru al UE, dar nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează într-un stat membru UE în scopul de a beneficia de tratament medical pentru afecţiuni preexistente deplasării, a adăugat preşedintele Casei.
"Tratamentele acordate în baza cardului european se acordă în aceleaşi condiţii ca şi cele oferite asiguraţilor sistemului social de asigurări de sănătate din ţara de destinaţie, iar pe durata deplasării asiguraţilor români în statele UE/SEE/Elveţia, tratamentul nu este neapărat gratuit. Dacă asiguratul din ţara de destinaţie plăteşte o contribuţie personală sau o coplată pentru spitalizare, atunci şi beneficiarul de card european aflat în ţara respectivă va achita din surse proprii aceeaşi sumă, fără ca aceasta să-i fie decontată ulterior de casa de asigurări de sănătate", explică, în acelaşi comunicat de presă, Sergiu Cătălin Andreş.
Cardul european poate fi utilizat la toţi furnizorii de servicii medicale din sistemul de securitate socială din ţara de destinaţie, nu doar la spitalele publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024