Caraş-Severin: Centrul de Sănătate din Bozovici se confruntă cu probleme financiare
Centrul Multifuncţional de Sănătate din Bozovici se confruntă cu probleme financiare, având în vedere că cele mai multe consilii locale din Valea Almăjului nu îşi mai plătesc cotizaţia lunară pe care şi-au asumat-o la înfiinţarea acestuia, potrivit medicului Ileana Popişti.
"Toate cheltuielile auxiliare, respectiv lemnele pentru căldură, energia electrică, transportul analizelor la laboratorul din Reşiţa, telefonia sunt asigurate de Asociaţia Consiliilor Locale 'Sănătate pentru Almăj', care, în ultima perioadă, nu a mai acordat sprijinul financiar necesar. Sunt primării care nu au mai plătit cotizaţia de foarte mult timp, iar fără sprijinul lor riscăm să nu mai putem funcţiona, iar centrul să se închidă. Spitalul din Reşiţa asigură doar salariile, medicaţia, dezinfectantele şi atât. Sunt luni în care doar Primăria Bozovici asigura cheltuielile administrative, dar e foarte greu aşa", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, medicul Ileana Popişti, din partea Centrul Multifuncţional de Sănătate din Bozovici.
Centrul a fost înfiinţat după ce întreaga Vale a Almăjului a rămas fără spital, în urma reorganizării sistemului sanitar, în aprilie 2011. Din Asociaţia Consiliilor Locale "Sănătate pentru Almăj" fac parte comunele Bănia, Bozovici, Dalboşeţ, Eftimie Murgu, Lăpuşnicu-Mare, Lăpuşnicel, Prigor şi Şopotu-Nou. La centrul de sănătate sunt arondate 15 localităţi, răspândite pe o suprafaţă întinsă, distanţa faţă de unitatea medicală competentă cea mai apropiată, la Reşiţa, fiind de peste 80 de kilometri.
"Din păcate, din 2011, când spitalul din Bozovici a fost închis, printr-o decizie criminală, aş spune eu, nu s-a mai reuşit redeschiderea lui. Sunt medici specialişti care vin periodic, medic neurochirurg, medic ORL-ist, ginecolog şi pediatru, dar nu s-a reuşit redeschiderea spitalului, aşa cum a fost el, odată. Se fac, însă, demersuri. Primăria asigură locuinţe medicilor şi le acordă facilităţi salariale, numai ca să vină aici şi spitalul să poată fi redeschis. Nu ştiu dacă mai marii ţării se gândesc că aici e vorba de viaţă şi de moarte", a afirmat Silviu Velcotă, din partea Primăriei Bozovici.
Centrul din Bozovici funcţionează cu trei medici şi patru asistente. Tot aici funcţionează şi Staţia de ambulanţă şi Centrul de permanenţă, deservit de medicii de familie. În momentul de faţă, programul Centrului Multifuncţional de Sănătate din Bozovici este între orele 8,00 şi 16,00, după care rămâne deschis Centrul de permanenţă, unde se acordă primul ajutor, a mai spus Silviu Velcotă.
În Valea Almăjului sunt în jur de 20.000 de locuitori, iar Centrul multifuncţional a fost înfiinţat printr-o colaborare între Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi o asociaţie formată din consiliile locale din zonă. Iniţial, au fost opt primării, care, prin decizii ale consiliilor locale, au hotărât să se asocieze şi să contribuie cu o cotizaţie lunară, dar, în prezent, unele dintre ele se pare că nu mai sunt interesate şi nu şi-au mai achitat obligaţiile pe care şi le-au asumat, ceea ce a dus la imposibilitatea plăţii unor cheltuieli administrative pe care asociaţia trebuie să le acopere, dar şi a plăţii personalului auxiliar. În momentul de faţă, a rămas doar Primăria comunei Bozovici, care are cea mai mare populaţie şi care asigură cea mai mare parte din cheltuieli.
Centrul multifuncţional de sănătate din Bozovici, care îşi are sediul în fostul spital din comună, s-a dovedit a fi deosebit de util, în ultimii ani, potrivit medicului Ileana Popişti.
"În această vară am avut destul de multe urgenţe, persoane care s-au prezentat şi din cauza căldurii excesive, cu hipertensiuni, copii cu diferite probleme şi aşa mai departe. Am avut şi un pacient de 49 de ani, care a fost operat pe cord în Spania şi care a prezentat subit dureri precordiale. Dacă acest centru nu funcţiona, era o problemă mare pentru locuitorii din zonă. Pacienţii ar fi trebuit să meargă la Reşiţa, însă unii dintre ei nu ştiu dacă ajungeau în timp util, iar alţii ar fi mers la Reşiţa, chiar dacă afecţiunile lor puteau fi rezolvate foarte bine aici, unde putem rezolva cele mai multe din probleme", a declarat medicul Ileana Popişti.
La acest centru multifuncţional se prezintă localnici din întreaga zonă, persoane aflate în concediu la părinţi, dar şi turişti veniţi în vizită în judeţul Caraş-Severin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News