Data publicării:
Orban, mesajul ZILEI. Carantină TOTALĂ în România?!
Premierul Ludovic Orban a vorbit despre carantinarea totală a României, după explozia de cazuri de ieri.
„Am instituit măsuri care sunt gândite împreună cu specialiștii pentru depășirea anumitor praguri. Suntem în analiza efectelor. Este prematur să faci o analiză a măsurilor luate, pentru că efectele se văd după o perioadă de 10 zile. Suntem într-o continuă evaluare a altor posibile măsuri pe care le putem adopta. Pe de altă parte, grija noastră este ca aceste măsuri să nu afecteze economia", a declarat Ludovic Orban.
Întrebat care ar fi pragul maxim pe care îl ia în calcul pentru carantinare, premierul a spus:
„Aș prefera să nu port așa o discuție legată de praguri. Obiectul nostru este să reducem creșterea numărului de cazuri. Ne confruntăm cu o creștere de cazuri, nu o negăm. Pe de altă parte, am gândit o serie de măsuri aferente acestei creșteri de cazuri, pe care le aplicăm, sunt în curs de aplicare și analizăm care sunt efectele acestor măsuri. Să mai impunem o serie de restricții va trebui să avem temeiuri serioase. Iar în ceea ce privește o carantinare totală, suntem departe de o astfel de decizie”, a completat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News