Capitala, focar Covid. Arafat: Reguli mult mai serioase și mult mai dure
Raed Arafat a vorbit despre incidența Covid în Capitală și măsurile ce ar putea fi luate săptămâna aceasta.
Raed Arafat s-a aflat marți seara în direct la Digi24 unde a vorbit despre restricțiile ce ar urma să fie luate în Capitală și cum se poate reduce numărul infectărilor.
”Noi nu trebuie să protejăm pe cei care vor să încalce legea. Noi trebuie să protejăm pe cei care nu vor să încalce legea. Există o propunere pentru aplicarea unor reguli mult mai serioase și mult mai dure, precum suspendarea activității localurilor care nu respectă măsurile, pentru o perioadă de două săptămâni. (...). Vedem țări care încep carantina de noapte la ora 18, alții la ora 20, la ora 22:00. Toate măsurile de restricție merg în paralel cu campania de vaccinare.
Restricțiile au efect
La fiecare măsură putem găsi persoane care dau motive de ce măsura nu trebuie să fie aplicată, dar totuși s-a demonstrat că măsurile au efect în alte țări”, a declarat Raed Arafat.
Întrebat dacă există posibilitatea ca Bucureștiul să fie carantinat total, iar oamenii să fie nevoiți să stea din nou în case, Raed Arafat a răspuns:
”Despre carantina totală, să te închizi în casă, cred că așa ceva nu va fi, dar unele restricții vor fi luate. Nu venim cu speculații până nu se va discuta ceva concret. (...) Probabil că în cursul acestei săptămâni se va veni cu anumite aspecte ce vor fi aplicate pentru reducerea infectărilor”, a precizat Raed Arafat.
Incidenţa infectărilor cu noul coronavirus a ajuns, marţi, 23 martie, la 6,22 la mie în Capitală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News