Data publicării:

Cannes 2019. ''La Gomera'', de Corneliu Porumboiu, aplauze îndelungi la premiera mondială

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Corneliu Porumboiu
Corneliu Porumboiu

Filmul ''La Gomera/The Whistlers'', în regia lui Corneliu Porumboiu, a avut sâmbătă seară premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, proiecţia găzduită de Grand Theatre Lumiere fiind primită cu aplauze îndelungi de audienţă, potrivit paginii de Facebook oficiale a evenimentului. 

Corneliu Porumboiu a sosit pe covorul roşu însoţit de actorii Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Agusti Villaronga, Antonio Buil şi Sabin Ţambrea. 

Porumboiu a declarat înainte de a urca pe scările Palatului Festivalurilor că proiecţia de la Cannes este foarte importantă pentru ca un film românesc să poată fi distribuit internaţional şi că cinematografia română traversează un moment bun, de efervescenţă. 

La Gomera, selectat în competiţia pentru Palme d'Or, este cel de-al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu şi a fost filmat în România, Spania şi Singapore, în 2018. Pelicula marchează revenirea lui Porumboiu pe Croazetă, după ce, în 2015, cineastul a câştigat premiul Un Certain Talent al secţiunii Un Certain Regard cu lungmetrajul Comoara. Pentru pelicula Poliţist, adjectiv, regizorul a primit, în 2009, Marele Premiu al Juriului şi Premiul FIPRESCI al secţiunii Un Certain Regard. Tot în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, în 2006, lungmetrajul său de debut, A fost sau n-a fost?, a fost recompensat cu trofeul Camera d'Or. 

La Gomera spune povestea lui Cristi, un poliţist român corupt 



La Gomera spune povestea lui Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, care ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăţa El Silbo, un limbaj fluierat folosit de localnici. 

Filmul a primit deja cronici ample în reviste internaţionale de specialitate. Variety notează că teza filmului, pe cât de excentrică, nu iese din sfera consacrată a curiozităţii eclectice şi rapide a lui Porumboiu. Deşi teoretic, Cristi ar putea fi un alt personaj-tip al regizorului, care urmăreşte o iluzie donquijotescă, nerealistă şi probabil nenecesară despre care acesta crede că i-ar putea îmbunătăţi viaţa, La Gomera se îndepărtează de acest tipar atât literal, cât şi figurativ, în sensul că acţiunea este plasată în afara graniţelor României, ţăra natală a lui Porumboiu, iar scenariul se desfăşoară în ritmul unui gangster noir, un gen aparent un pic schematic şi sufocant pentru un regizor care, în mod atât de frumos, nu poate fi cuprins într-o singură categorie, notează Jessica Kiang în Variety.

Porumboiu, reuşeşte să dea naştere unor idei fascinante"

IndieWire scrie că Porumboiu, care reuşeşte să dea naştere unor idei fascinante folosind tehnici narativ încărcate de imprevizibilitate, a început, odată cu pelicula Comoara (2015), să-şi îmbogăţească stilul cu metode mai accesibile, înclinaţie care devine şi mai puternică odată cu La Gomera, un amestec cizelat de motive ale unui film de gen, care sugerează ce s-ar putea întâmpla dacă gaşca din 'Ocean's 11' s-ar reuni în Insulele Canare. 

The Whistlers ar putea fi eligibil pentru un remake în engleză, şi nu ar fi de mirare dacă nişte producători în căutare de subiecte ar cumpăra drepturile de autor, o posibilitatea care conţine o doză de ironie de vreme ce filmul este deja un remake sub-acoperire care revizitează energia şi isteţimea filmelor cu jafuri realizate înaintea sa, precum şi sofisticarea structurală a creaţiilor precedente ale autorului, revitalizând ambele tradiţii de-a lungul acestui proces, adaugă Eric Kohn pentru Indie Wire. 

Premieră la Cannes



Este primul film fluierat aflat în cursa pentru Palme d'Or din istoria Festivalului de la Cannes, scrie jurnalistul Siegfried Forster de la RFI .Regizorul român Corneliu Porumboiu ne surprinde cu un film poliţist muzical inedit, care se amuză să se joace cu convenţiile filmului de gen fără să lase deoparte iubirea şi umorul. 

La competiţia de anul acesta pentru trofeul Palme d'Or participă, printre alţii, de Jim Jarmusch, Quentin Tarantino, Pedro Almodóvar, Ken Loach, Terrence Malick şi Jean-Pierre Dardenne & Luc Dardenne. 

La Gomera va fi lansat în cinematografele din România pe 13 septembrie, fiind distribuit de Ro Image.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel