Miercuri s-au încheiat interviurile pentru funcţia de procuror general al României, organizate de Ministerul Justiţiei. Respect pentru toţi candidaţii! Au demonstrat profesionalism şi valoare atât la interviu cât şi la lucrările scrise. Parchetele şi justiţia au nevoie în continuare de ei în prima linie, dincolo de rezultatul selecţiei. Sper ca cei care nu vor fi propuşi pentru numire să nu uite cele de mai sus. Acum, după ce s-a lămurit că toţi îşi cunosc meseria de procuror şi au vocaţia de lider, urmează, mai întâi, deliberarea cu privire la ce tip de lider este nevoie, în funcţie de ceea ce s-a întâmplat, bine sau rău, în ultimii 10 - 15 ani în Ministerul Public şi ceea ce este de făcut în următorii 3 ani şi mai bine în Ministerul Public, a scris Predoiu pe Facebook.
Potrivit acestuia, refacerea şi modernizarea Ministerului Public vor cuprinde un ciclu mult mai lung decât următorii trei ani şi fiecare etapă va avea cerinţele şi provocările ei.
Voi revedea dosarele de candidatură, în special, acum, proiectele de management, voi revizita notiţele de interviu şi de discuţii cu membrii comisiei. Apoi, voi lua o decizie în termenul fixat. Încă o dată mulţumesc candidaţilor! Mulţumesc şi membrilor comisiei de interviu, ale căror întrebări şi consideraţii ulterioare m-au sprijinit să îmi clarific şi verific unele constatări personale sau mi-au provocat reflecţii bine-venite. Sunt convins că lucrurile vor evolua în aceiaşi parametri buni şi în cadrul interviurilor pentru celelalte funcţii, a spus ministrul. Procurorii Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea, Laura Oprean, Pompiliu-Marian Drilea-Marga, Daniel Horodniceanu, Sorin Săndel Vasilache şi Răzvan Horaţiu Radu au intrat în cursa pentru conducerea Pachetului General, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi