Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Bonuri de masă pentru cei care se vaccinează. Când le-ar putea primi

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Coaliţia de guvernare a agreat soluţia acordării de bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează anti-COVID.

"100 de lei pentru un bon de masă"

De asemenea, se caută posibilitățile tehnice pentru organizarea unor loterii la care să fie înscriși cei care deja s-au vaccinat. Potrivit ministrului Sănătății, bonurile vor avea valoare nominală de 100 de lei şi constituie o măsură de stimulare a vaccinării împotriva SARS-CoV-2.

„În ceea ce priveşte măsurile de stimulare, am agreat o măsură care a fost propusă şi anume bonuri de masă pentru cei care se vaccinează de acum încolo şi urmează să vedem posibilităţile tehnice pentru a organiza loterii pentru persoanele vaccinate. Propunerea este de aproximativ 100 de lei pentru un bon de masă, pentru vaccinare completă - a doua doză de Pfizer sau prima doză de Johnson”, a declarat Mihăilă, care a participat la şedinţa coaliţiei de guvernare care are loc la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Vezi și: Covid-19: Un medic transmite mesajul disperat al unui pacient nevaccinat: I-am îndeplinit dorința înainte să-l sedez / video

Decesele din Marea Britanie, provocate de COVID-19, cel mai negru bilanț din martie 2021, în ciuda vaccinării

"Probabil vor fi distribuite începând cu luna septembrie"

"Probabil vor fi distribuite începând cu luna septembrie, nu știu exact data, dar sunt niște tehnicalități care trebuie îndeplinite. Cadrul legal, asigurarea resurselor bugetare, după aceea tipărirea și distribuirea bonurilor de masă. Cred că până în septembrie vom reuși să le îndeplinim”, a precizat Ministrul Sănătății, potrivit Digi 24, scrie alba24.ro.

Bonurile ar urma să fie distribuite prin DSP, direct către centrele de vaccinare.

"Probabil le vom distribui prin Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) și le vom împărți apoi, împreună cu vaccinurile, către centrele de vaccinare și respectiv alte situații în care se vaccinează populația, cum ar fi medicii de familie”, a mai spus ministrul.

Vezi și: Interdicții pentru profesorii care nu sunt vaccinați? Cîmpeanu răspunde și are un mesaj despre Ioana Mihăilă

Eficacitate vaccin anti Covid-19. Wiener, cifre din Israel despre formele severe ale bolii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel