Data actualizării:
Data publicării:

Prima intervenție la restaurantul unde a murit Silviu Prigoană: ”Nu existau semne că s-ar fi înecat”. Ce ar putea schimba situația

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Braşov, dr. Liviu Stelea, a venit cu primele informații despre intervenția la restaurantul unde a murit Silviu Prigoană. 

Citește și: Putea fi salvat Silviu Prigoană? Tudor Ciuhodaru: "Toți ar trebui să știm asta. Lipsa educației pentru sănătate poate fi letală"

”La ora 14:15 s-a primit un apel la 112 în care se anunţa că un bărbat este inconştient într-un restaurant din staţiunea Bran. La locul incidentului s-a deplasat un echipaj al SMURD aflat în zonă, care a constatat că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este în stop cardio-respirator şi, conform protocoalelor noastre, a fost solicitat un echipaj superior, adică unul cu medic şi, astfel, un echipaj de-al nostru a fost trimis din Braşov. La sosire, echipajul SAJ a continuat manevrele de prim-ajutor, însă, la ora 15:30 a fost pronunţat decesul”, a afirmat reprezentantul SAJ Braşov, conform Agerpres. 

Potrivit acestuia, nu au existat semne că pacientul s-ar fi înecat cu mâncare.

”Am vorbit cu colegul meu care a fost la faţa locului, unul experimentat, care a spus că nu existau semne că s-ar fi înecat. Pacientul era cunoscut cu antecedente cardiace şi neurologice. Însă trebuie să fim rezervaţi până după autopsie, deoarece, dacă bolul alimentar a ajuns la plămâni, raportul medicului legal ar putea schimba situaţia”, a precizat dr. Liviu Stelea.

Autopsia va fi efectuată la IML Braşov.

”În cauză, la acest moment, se desfăşoară activităţile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unităţii de parchet competente”, a transmis IPJ Braşov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel