Când ajunge în România vaccinul adaptat la noile variante COVID-19. Rafila: Și eu o să mă vaccinez
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, când ajunge în România vaccinul adaptat la noile variante COVID-19.
„Ajunge târziu în România pentru că eu am o responsabilitate faţă de banii publici. Pentru că a fost un proces lung de negociere de reducere a cantităţii pe care precedentul Guvern a contractat-o pentru anul 2022 şi 2023 şi noi în acest an trebuia să cumpărăm peste 19 milioane de doze de vaccin. Şi atunci, având deja şase milioane de doze expirate sau în curs de expirare, având frigiderele pline, m-am gândit că totuşi nişte sute de milioane de euro ar trebui să rămână pentru pacienţii din România, adulţi sau copii. Din aceste 19 milioane de doze, am vândut 7,5 milioane, am negociat cu cei de la compania producătoare şi de la Comisia Europeană să reducem cantitatea restantă de 11,2 milioane la trei milioane şi cred.... Nu vreau să intru în detalii prea mult, dar în acest moment suntem foarte aproape să semnăm o comandă pentru trei milioane de doze care vor ajunge în scurt timp, adică în această lună, pentru pacienţii din România”, a spus, marți, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
De asemenea, a precizat că vaccinul nu vine târziu, având în vedere că numărul cazurilor de COVID este mic în ţara noastră. „Vedeţi că cifrele legate de îmbolnăviri sunt foarte joase în momentul de faţă, avem câteva sute de cazuri pe zi la nivel naţional, (...) deci este clar că nu e niciun fel de creştere şi cred că, odată cu vaccinul gripal sau imediat după aceea, oamenii din România se pot vaccina cu doza booster a treia sau a patra, după caz, şi eu o să mă vaccinez cu doza a patra, atunci când va fi disponibilă noua variantă a vaccinului împotriva infecţiei COVID-19”, a precizat Alexandru Rafila.
Citește și...
Rafila, două elemente-cheie privind o candidatură la prezidențiale în 2024
„Am o întrebare care ține de o declarație, apropo de cariera politică: Nu spun nu la o candidatură la alegerile prezidențiale. Declarația a fost bine primită în interiorul partidului?”, l-a întrebat jurnalistul Răzvan Dumitrescu, duminică seară, pe Alexandru Rafila.
„Eu nu am spus nici măcar lucrul acesta. Nu am primit niciun fel de feedback negativ din partea colegilor de la partid. Eu am spus un lucru pe care aș vrea să-l repet. Am spus așa: În primul rând, trebuie să existe două elemente. Primul este să ai sprijinul politic al unui partid. Nu se pune problema în acest moment, pentru că mai sunt doi ani până la aceste alegeri. Și avem multe alte lucruri de făcut și eu am foarte multă treabă la Ministerul Sănătății, deocamdată. Deci nu se pune, în acest moment, această problemă. Mai mult, am spus că cel care candidează din partea unui partid politic să înțeleagă că trebuie să aibă pregătirea și să înțeleagă că este o responsabilitate. Eu am spus că am un proces în care analizez aceste lucruri, niciodată nu poți să excluzi o astfel de oportunitate, care este o mare onoare, dar asta nu înseamnă că eu sunt în vreun fel dornic sau sunt pe vreo listă ca să candidez din partea PSD. Este o speculație”, a spus Alexandru Rafila.
„Domnul președinte Ciolacu a spus că, în partid, va fi o competiție. Deci, cei care doresc, în momentul în care se declanșează o astfel de competiție în cadrul partidului, să vină cu o platformă, să vină cu un program”, a subliniat Alexandru Rafila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News