Data publicării:

Campanie de conştientizare pentru creşterea siguranţei elevilor, demarată de Ministerul Educaţiei

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministerul Educaţiei Naţionale informează că, în contextul pregătirii anului şcolar 2019 - 2020, demarează o serie de acţiuni de conştientizare menite să crească siguranţa elevilor atât în perimetrul unităţilor de învăţământ, cât şi în exteriorul acestora.

"Astfel, odată cu începerea cursurilor şcolare, vor fi organizate activităţi şi ateliere de informare privind potenţialele pericole ce pot apărea pe traseul domiciliu - şcoală. Aceste sesiuni de informare implică întâlniri şi dialoguri cu specialişti (poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă)", se arată într-un comunicat al MEN transmis, vineri, Agerpres.

Sursa citată precizează că, în cadrul activităţilor de prevenire a traficului de persoane, Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Poliţia Română, va informa copiii şi părinţii cu privire la dimensiunea/specificul şi tipologia traficului de persoane.

"Se are în vedere derularea unor activităţi de formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cu scopul de îmbunătăţire a cunoştinţelor şi competenţelor relevante ale profesorilor, care să le permită acestora să identifice potenţialele victime ale traficului de persoane din rândul tinerilor şi să le acorde asistenţă. În cadrul programelor de orientare şi consiliere/dirigenţie şi activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, vor fi abordate cu prioritate teme referitoare la limitarea fenomenului violenţei şi bullying-ului, la formarea unor comportamente civice responsabile şi sănătoase în rândul elevilor şi tinerilor, la utilizarea în siguranţă a internetului, precum şi la educaţia sexuală", se menţionează în comunicat.

Ministerul Educaţiei asigură elevii că depune toate diligenţele pentru ca aceştia să poată beneficia de tarife reduse la transportul local în comun pe tot parcursul anului calendaristic, drepturi prevăzute şi de Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

MEN adaugă că vor fi continuate implementarea şi extinderea activităţilor derulate în cadrul unor proiecte dezvoltate în parteneriat cu instituţii şi organizaţii nonguvernamentale, având ca obiectiv creşterea siguranţei elevilor în şcoală şi în afara acesteia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel