Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat un memorandum intern cu măsuri preventive pentru limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, conform Agerpres.
Astfel, în perioada 12 - 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de comunicările instituțiilor abilitate, va avea loc decalarea programului de lucru pentru personalul din Serviciile Camerei Deputaților care se deplasează cu mijloacele de transport în comun, în sensul începerii activității la orele 8:00, 9:00 și 10:00, cu decalarea corespunzătoare a finalului de program. Pentru implementarea acestor măsuri, la nivelul compartimentelor, se va efectua cu celeritate o analiză a efectivului de personal impactat de această măsură care va fi spusă avizării Secretarilor generali adjuncți, după caz, și aprobării Secretarului general.
Soluții alternative
În locurile de muncă unde această decalare a programului de lucru nu este posibilă, se vor identifica, de către conducătorii structurilor, soluții alternative pentru evitarea utilizării de către angajați a mijloacelor de transport în comun în perioadele aglomerate.
De asemenea, în contextul în care, ca for legislativ, Camera Deputaților trebuie să îi mențină capacitatea de a-și exercita atribuțiile constituționale, concomitent cu asigurarea securități și sănătății demnitarilor și personalului din serviciile Camerei, Biroul permanent a mai aprobat ca atribuțiile de serviciu ale personalului din serviciile Camerei Deputaților să fie exercitate alternativ, la sediul Camerei Deputaților și la domiciliu, prin intermediul instrumentelor tehnologiei informației, în măsura în care acest lucru este posibil și în funcție de specificul sarcinilor de serviciu și de dinamica activităților cuprinse din agenda parlamentară.
În cazul în care nu se poate sta la domiciliu
Pentru categoriile de salariați care nu pot desfășura activitatea și la domiciliu (șoferi, personal administrativ, tehnic, ș.a.) se dispune efectuarea concediului de odihnă sau acordarea de timp liber corespunzător orelor suplimentare efectuate. În scopul implementării acestor măsuri, Secretariatul general va întreprinde demersurile administrative și funcționale care se impun.
În cazul în care situația epidemiologică se va agrava, vor fi luate și alte măsuri pentru protecția deputaților și a personalului, în conformitate cu scenariile de evoluție a infecției cu noul coronavirus și comunicările instituțiilor abilitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand