Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 martie 2023
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 martie 2023. Pe data de 29 martie este prăznuit Sfântul Mucenic Marcu.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 martie 2023. Sfântul Mucenic Marcu, episopul Aretuselor, a distrus în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337) mai multe temple păgâne, zidind în locul lor biserici, scrie crestinortodox.ro. Când la tronul împărătesc a ajuns împăratul păgân Iulian Apostatul (361-363), episcopul Marcu a fost supus la multe chinuri.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 29 martie 2023. A fost biciuit, batjocorit, defăimat, şi târât pe străzile cetăţii. I s-au tăiat urechile, a fost dezbrăcat, uns cu mire, legat de un copac spre a fi omorât de veninul insectelor. Răbdarea lui i-a impresionat  pe cetăţenii oraşului. Datorită învăţăturii sale, mulţi păgâni au primit credinţa în Hristos. Torţionarii lui, când l-au ucis, i-au sfâşiat măruntaiele cu dinţii.

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel