Data publicării:

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 15 februarie 2023

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Emrecan Algül)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Emrecan Algül)

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 15 februarie 2023. Pe data de 15 februarie, este prăznuit Sfântul Apostol Onisim.

Alegeri prezidentiale 2024

Onisim a fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului. În tinereţe, a fost rob al lui Filimon, un creştin din oraşul Colose. Onisim, greşindu-i acestuia, a fugit la Roma, unde va fi întemniţat alături de Sfântul Apostol Pavel. De la "Apostolul neamurilor" a auzit Onisim Evanghelia mântuirii şi, tot de la el, a primit Sfântul Botez, scrie crestinortodox.ro. Deoarece Sfântul Apostol Pavel a fost cel care îl adusese mai înainte pe Filimon la dreapta credinţă, a mijlocit împăcarea între acesta şi Onisim. În acest sens, ne stă mărturie epistola sa către Filimon, care constituie cea mai scurtă carte cuprinsă în Sfânta Scriptură.

Iată ce îi scrie Sfântul Apostol Pavel lui Filimon: "Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanţuri, Onisim, cel ce altădată nu-ţi era de folos, dar acum şi ţie şi mie de folos. Pe acesta ţi l-am trimis, pe el însuşi, adică inima mea, primeşte-l. Eu voiam să-l ţin la mine ca, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanţuri pentru Evanghelie, dar n-am voit să fac nimic fără încuviinţarea ta, ca fapta ta cea bună să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie. Căci poate pentru aceea a fost despărţit de tine câtva timp, ca veşnic să fie al tău, dar nu ca rob, ci mai presus de rob, ca un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru tine şi după trup, şi în Domnul. Deci, dacă mă socoteşti părtaş cu tine, primeşte-l pe el ca pe mine" (Filimon 10-17). În urma acestei epistole, Filimon l-a primit pe Onisim ca pe un frate, eliberându-l de robie.

Mai târziu, Onisim a fost numit episcop de Apostolii înşişi, primind scaunul episcopal al Efesului. În urma persecuţiilor din timpul domniei împăratului Traian, Onisim, a fost arestat şi dus la Roma. Aici a fost întemniţat şi, într-un sfârşit, ucis prin decapitare. Tradiţia a consemnat faptul că o femeie bogată i-a luat trupul şi l-a aşezat într-o raclă de argint, înmormântându-l cu cinste la anul 90.

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca

"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel