Cafeneaua critică – debut de „stagiune”
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
Cafeneaua critică – debut de „stagiune”
Cafeneaua critică – debut de „stagiune”
După o vacanţă de vară prelungită – dar… activă: vezi ediţia specială cu Ion Caramitru, la Teatrul Naţional din Bucureşti! –, Cafeneaua critică îşi reia cu aceeaşi energie dezbaterile. La debut de nouă „stagiune”, onorăm Centenarul Marii Uniri în stilul Cafenelei…: neconvenţional, neformalist, cu miez şi cu spirit critic.

În consecinţă – tema ediţiei de joi, 8 noiembrie 2018: Centenar neconvenţional: perspectiva feministă, scriitorii căzuţi, cantata Tiberian, susține MNLR într-un comunicat.

Iată cele trei teme de care ne vom ocupa în orizontul celebrărilor la zi:

● la istoria Primului Război Mondial şi a Unirii au contribuit un număr impresionant de femei, cărora le-a fost consacrat recent volumul-album Eroinele României Mari. Destine din Linia Întâi (Editura Muzeul Literaturii Române, 2017); editor: Ioan Cristescu; director proiect: Mireille Rădoi; coordonator ştiinţific: Adina Berciu-Drăghicescu; autori: Adina Berciu-Drăghicescu, Radu Ştefan Vergatti, Mihai Ipate, Anemari Monica Negru, Doru Bădără, Andreea-Mihaela Badea, Alina-Victoria Paraschiv, Filica Drăghici, Ana Victoria Sima, Mirela Popa-Andrei, Luminiţa Popescu, Carmen Albert, Maria Ioniţă;

● printre soldaţii români căzuţi pe fronturile Primului Război Mondial s-au aflat numeroşi autori mărunţi, scriitori, ziarişti, semnatari ai unor notaţii de jurnal ori memorialistice pe care i-a antologat şi i-a comentat Dan Gulea în Citind Marele Război. Antologia scriitorilor căzuţi (Editura Muzeul Literaturii Române, 2017);

● în cadrul Festivalului Capitalelor Naţiunilor Centenare (Bucureşti, 10-17 septembrie 2018), Mircea Tiberian a prezentat o compoziţie specială, o „jazz cantată" intitulată Saeculum – Suită vocal-instrumentală în şapte tablouri pe versuri de Paul Celan (Sala „Radu Beligan" a Teatrului de Comedie, 17 septembrie 2018), în interpretarea unui Ansamblu al Capitalelor Centenare constituit din muzicieni din toate ţările desprinse după 1918 din fostul Imperiu Austro-Ungar, plus un ansamblu vocal feminin românesc: Nadia Trohin (voce, Republica Moldova), Marta Hristea (voce, Anglia), Toms Rudzinskis (saxofon, Letonia), Ljudas Mockunas (saxofon, Lituania), Jerzy Malek (trompetă, Polonia), Bartosz şi Jakub Dworak (vioară şi bas, Polonia), Siegmar Brecher (clarinet, Austria), Juhasz Gabor (saxofon, clarinet, Ungaria), Kirke Karj (pian, Estonia), John Betsch (percuţie, SUA), Sian Brie (chitară, România), Mircea Tiberian (pian, România) şi ansamblul vocal compus din Marina Arsene, Cătălina Beţa, Teodora Emilia Beleaua, Andreea Boţoacă, Denise Bozoacă, Andra Maria, Dora Notărescu, Anita Petruescu, Carmen Pop, Marta Popovici, Ana Maria Roşu, Teodora Spânu (România).
Despre femeile care au contribuit la realizarea Marii Uniri, despre scriitorii căzuţi în război şi despre experimentul cantatei Saeculum se va discuta la Cafeneaua critică, la Centenar!

Participă: Ioan Cristescu (director al Muzeului Național al Literaturii Române), Mireille Rădoi (directoarea Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I"), Adina Berciu-Drăghicescu şi o parte din echipaEroinelor României Mari, Dan Gulea, Mircea Tiberian. Cu ilustrări vizuale şi muzicale!
Amfitrionul Cafenelei critice: Ion Bogdan Lefter

Ediţie realizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I" din Bucureşti, la sediul BCU.

Cafeneaua critică, proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate, desfăşurat în 1994-1998, în cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, şi după 2008, în diverse cluburi din Capitală, este găzduită actualmente de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. „Stagiunea" 2018-2019 se reia cu Centenarul neconvenţional „în deplasare" la BCU, ediţiile curente urmând să se desfăşoare la MNLR, în sediul din Strada Nicolae Creţulescu 8.

Cafeneaua critică
Joi, 8 noiembrie 2018, orele 19.00-21.30, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I", Strada Boteanu 1, Salonul „Carol I", etajul 1
(intrarea pe latura din dreapta a BCU, după colţ)
Contact: 0737-210.978 (Paul Radu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel