Data publicării:

Cadre medicale infectate cu coronavirus la Spitalul Dorohoi

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Autoritățile au anunțat primele două cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul cadrelor medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi, județul Botoșani. 

Două cadre medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi au fost infectate cu noul coronavirus, potrivit unei informări de presă transmisă, sâmbătă, de Centrul Judeţean de Comunicare (CJC), coordonat de Instituţia prefectului, scrie Agerpres. 

Potrivit documentului citat, la spitalul din Dorohoi a fost făcută testarea a şapte cadre medicale, iar dintre acestea două au fost declarate pozitive la testul COVID-19. Astfel, numărul cadrelor medicale, la nivelul judeţului Botoşani, care au contactat noul coronavirus se ridică la 59, în condiţiile în care numărul total de persoane infectate este de 155.

Care este situația în județ 

"Potrivit informaţiilor furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică, la nivelul judeţului Botoşani, 155 de persoane au fost testate pozitiv cu COVID-19, dintre care 59 sunt cadre medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati (din 159 testate) şi două sunt cadre medicale din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi (din 7 testate)", se precizează în informarea de presă transmisă de CJC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel