Tăriceanu consideră că președintele Iohannis refuză să acorde prezumția de nevinovăție miniștrilor Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, asta cu toate că și el a beneficiat de ea, făcând referire la investigația în ceea ce privește casele din timpul alegerilor prezindețiale.
Totodată, Călin Popescu Tăriceanu susține că este convins că Iohannis urmărește căderea Guvernului și instaurarea unui guvern de tehnocrați.
"Când aud declarațiile astea am de multe ori senzația, am așa o revelație, că printre noi s-a pogorât Duhul Sfânt care, ne dă nouă sfaturi păcătoșilor.
Noi, păcătoșii, suntem oamenii politici. Președintele uită că este la fel de om politic ca noi toți. Dumnealui uită că a beneficiat de prezumția de nevinovăție când a fost ales? Domana Shhaideh beneficiază de prezumția de nevinovăție, la fel cum a beneficiat și președintele Iohannis.
În aceste condiții, ne-am putea trezi în situația în care fiecare ministru ar putea fi anchetat de DNA pentru hotărârile pe care le ia și ne-am putea afla în situația în care primul ministru ar fi nevoit să demisioneze, ceea ce cred că i-ar plăcea foarte mult domnului președinte.
Dacă până mai mai aveam un dubiu, astăzi am convingerea că președintele vrea instaurarea unui Guvern de tehnocrați, se apropie cu pași repezi alegerile din 2019. Președintele sapă cu râvnă la fundația acestui Guvern și nădăjduiește să-l dea jos.
Se face că nu vede! Dar el vede, aude și știe ce se întâmplă la CSM. Președintele se face că nu vede că cei de la CSM mai aveau puțin să-și scoată ochii, dar dumnealui își exprimă în continuare încrederea în CSM. Președintele face o mare greșeală pentru că își dezvăluie mult prea rapid planurile și bănuiesc că își imaginează că noi ceilalți o să înghițim poveștile pe care ni le livrează", a precizat Călin Popescu Tăriceanu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria