CA al TVR nu aprobă bugetul televiziunii
Proiectul de buget al Televiziunii Române pentru anul 2012 nu a primit, joi, aprobarea Consiliului de Administraţie al TVR, care i-a cerut preşedintelui-director general, Alexandru Lăzescu, reducerea substanţială a acestuia, în condiţiile în care Televiziunea publică are un deficit de peste 110 milioane de euro.
Acest refuz succede celui de vinerea trecută, tot fără a fi aprobat de membrii Consiliului. În ședința CA, care să întins pe durata a circa șapte ore, nu s-a reușit aprobarea bugetului TVR, din cauza unor pierderi foate mari ale instituției, dar și contradicțiilor dintre membrii CA în legătură cu auditul financiar al TVR, unii optând pentru un auditor extern, în timp ce alții împotrivindu-se unor cheltuieli suplimentare în această situație, în condiţiile în care există instituţii ale statului care verifică situaţia financiară a TVR.
Surse au declarat pentru MEDIAFAX că, în şedinţa de joi a CA, care s-a întins pe durata a circa şapte ore, nu s-a reuşit aprobarea bugetului TVR din cauza pierderilor foarte mari pe care le are Televiziunea Română. De asemenea, membrii CA au considerat că în proiectul de buget ar apărea tot felul de cheltuieli nejustificate în anumite zone ale televiziunii. Totodată, un alt punct al discuţiei în contradictoriu a fost acela că unii membri ai CA doresc un audit financiar al instituţiei, realizat de un auditor extern, în timp ce alţi membri ai Consiliului susţin că ar fi prea ridicate costurile de realizare a acestui audit, în condiţiile în care există instituţii ale statului care verifică situaţia financiară a TVR.
Ada Meseșan a precizat că, în acest moment, deficitul Televiziunii Române se ridică la 113 milioane de euro, iar bugetul TVR nu a fost votat "deoarece există foarte multe semne de întrebare legate de cheltuieli defalcate sau de sumele propuse pe direcţii mari din televiziune" , citează Mediafax.
"Plecând de la această valoare, am cerut insistent preşedintelui să reducă toate cheltuielile prevăzute în acest proiect de buget, în anumite direcţii ale instituţiei. Singura direcţie a televiziunii unde s-au tăiat substanţial cheltuielile pe proiectul care ne-a fost prezentat astăzi este Direcţia Emisiuni Informative şi Sport. În schimb, sunt alte direcţii, de a căror existenţă membrii CA nici măcar nu au fost informaţi că se înfiinţează, unde cheltuielile prevăzute în proiectul de buget erau uriaşe şi am considerat că acest lucru este inacceptabil", a mai spus Ada Meseşan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News