Iniţiativa aparţine primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, care a precizat că este vorba de o "unire simbolică, fără efecte juridice".
"În anul sărbătoririi Centenarului României Mari, peste o sută de primari din Republica Moldova au declarat unirea cu România şi, de aceea, este o datorie de onoare să le răspundem printr-un gest similar, mai ales că preşedintele Consiliului de Miniştri de acum o sută de ani al României a fost un buzoian, Alexandru Marghiloman", a declarat, la finalul şedinţei extraordinare, primarul Constantin Toma.
Basarabia, realizată de elite cu sprijinul tuturor locuitorilor din fosta provincie românească
Potrivit sursei citate, unirea cu Basarabia de acum o sută de ani a fost realizată de elite cu sprijinul tuturor locuitorilor din fosta provincie românească.
"De această dată, unirea se face de jos în sus şi am dorit să nu ratăm un moment istoric atât de important, căci mai devreme sau mai târziu unirea Republicii Moldova cu patria-mamă se va înfăptui", a mai declarat sursa citată.
[citeste si]
Constantin Toma a mai spus că pe 17 martie a.c la Sala Sporturilor din Buzău va avea loc un concert de muzică populară românească intitulat "Din suflet românesc", un duplex Buzău-Chişinău, la care sunt aşteptaţi şi primarii unionişti din Republica Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă