Data actualizării:
Data publicării:

Burse suplimentare, studenţi. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Universitatea ''Transilvania'' din Braşov oferă celor care vor susţine admiterea la doctorat în anul universitar 2018-2019 o bursă lunară suplimentară de 2.000 de lei, din fondurile proprii ale instituţiei de învăţământ, pe lângă bursa oferită în mod normal, de la bugetul de stat.

Universitatea "Transilvania" va oferi nu mai puţin de 18 astfel de burse, câte una pentru fiecare domeniu de doctorat. Cei care vor susţine examenul de admitere pentru doctorat vor putea intra în competiţie şi pentru obţinerea acestei burse, care se menţine pe tot parcursul stagiului de doctorat (3 ani, respectiv patru ani pentru medicină).

Ierarhizarea candidaţilor se face pe domenii de doctorat, pe baza următoarelor criterii: media anilor de studii de licenţă-pondere 40%, media anilor de studii de masterat-pondere 20%, media obţinută la examenul de specialitate pentru admiterea la doctorat-pondere 20%, activitatea de cercetare ştiinţifică, participarea la concursuri naţionale/internaţionale, premii obţinute la astfel de concursuri, pe durata ciclurilor de licenţă şi master - pondere 20%.

Punctajul minim necesar pentru acordarea bursei este de 75 de puncte din cel maxim de 100 de puncte, bursa fiind acordată celui mai bine clasat candidat pe domeniu de doctorat. În caz de egalitate, bursa se acordă candidatului cu punctajul mai mare la criteriul de ierarhizare 1.

În plus, toţi doctoranzii Universităţii Transilvania pot beneficia şi de burse pentru mobilităţi internaţionale. Astfel, îşi pot alege universitatea parteneră din altă ţară unde vor să îşi desfăşoare stagiul de cercetare, iar în funcţie de distanţă, le va fi alocată o sumă cuprinsă între 9.800 şi 124.000 de lei, menţionează documentul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel