Data publicării:
Bulai: Ești dus cu pluta dacă faci așa ceva! Băieții de la Jandarmerie nu s-au prins
Sociologul Alfred Bulai a comentat, în exclusivitate, pentru DCNews , declarațiile făcute de Președintele României, Klaus Iohannis, cu privire la protestele violente din Piața Victoriei.
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că va susține în continuare interesele românilor și face un apel la membrii PSD să ia în serios protestele din Piața Victoriei. Totodată, Președintele Iohannis a cerut Parchetului General să investigheze adevărații responsabili pentru violențele petrecute la mitingul diasporei.
E o ieșire firească. Nu e nimic surprinzător. Eu cred că de mult timp trebuia să își dea demisia doamna Carmen Dan. Este responsabilă la nivelul cel mai înalt politic. Probabil că toți ceilalți trebuie să fie demiși, nu să își dea demisia. Președintele normal că s-a poziționat de partea cetățenilor. Nu poți să spui că ești democrat dacă te pui de partea jandarmilor. Ești dus cu pluta dacă ai face așa ceva. Carmen Dan a ieșit și a vorbit despre jandarmii care au avut de suferit și nu de toți ceilalți cetățeni careu au suferit.
În Occident s-au întâmplat lucruri similare, iar patru polițiști care au agresat cetățenii sunt acum în pușcărie. Asta e o țară democratică, atunci când se instituie reguli. Despre asta este vorba. Dacă unuia i se pare normal să dea cu bâta...Băieții de la Jandarmerie nu s-au prins că există camere. Un singur caz este suficient, iar domnul Iohannis sigur că, inteligent, speculează proasta reacție a autorităților. După mine trebuia să acționeze mult mai dramatic și mai rapid. Mi se pare aiurea că a reacționat acu, trebuia mult mai repede pentru că față de noi, acesta avea mult mai multe informații., a declarat sociologul Alfred Bulai pentru DCNews.
Vezi și: Klaus Iohannis, declaraţii după protestele din Piaţa Victoriei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News