Bugetul Ministerului Educației, aprobat în Parlament
Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, sâmbătă, bugetul pe anul 2017 al Ministerului Educației Naționale, cu două amendamente finanțate prin redistribuire între capitolele bugetului instituției.
Suma alocată acestui minister este de 8,243 miliarde de lei, dintre care trei miliarde de lei reprezintă venituri proprii.
Parlamentarii din comisii au aprobat prin cele două amendamente adoptate dublarea sumei — inițial erau prevăzuți un milion de lei și s-au suplimentat cu încă un milion de lei — pentru lucrările de construcție de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca și 2 milioane de lei pentru înființarea Centrului atestat de formare continuă în limbile minorităților naționale, scrie Agerpres.
"Ca tehnică legislativă se impune să facem trimitere la subsolul paginii, în care să spunem că din suma totală la titlul respectiv, două milioane de lei vor fi folosiți pentru înființarea acestui centru. Ca să poată fi folosiți banii, e necesară și o hotărâre de Guvern", a spus ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan. sâmbătă, la lucrările Comisiilor de buget-finanțe ale Senatului și Camerei Deputaților.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News